Jurnalul Unor Visători

vineri, 22 iunie 2018


Sunt ani de zile in care tot studiez ceea ce se intampla in lumea asta, nu exista colt al pamantului in care nu am vazut lupta asta continua dintre barbati si femei.

Oare cu ce ajuta sa ne tot luptam unul cu altul?

De ce credem ca spunand femeii ca nu e buna, nu stie ceva, o judecam profund pentru defectele ei si pentru tot ceea ce face bun sau rau? De ce credem ca barbatii sunt doar niste mitocani si idioti care stiu doar sa-si faca treburile si sa mearga mai departe?

Ma gandesc sincer ca nu ar fi in regula daca as scoate in evidenta doar partile rele sau defectele de la o femeie si cand ma gandesc o spun fiindca asta ar insemna ca nu o mai pot iubi. Si cum poti iubi o femeie sau un barbat cand incepi sa-i vezi defectele mai mult decat calitatile, cand il vezi diferit decat stiai ca e atunci cand l-ai cunoscut.

Cum as putea sa spun ca o pot iubi cand ii fac zile amare si o necajesc mereu cu mizerii si orice altceva ?

Sunt multe intrebari ce mi se perinda zi de zi in minte si incerc sa inteleg faptul ca poate niciodata nu voi gasi un raspuns. Stiu doar ca voi acelasi eu intotdeauna si nu am sa ma schimb ca alt barbat. Am sa raman insumi asa cum sunt, fara sa ma alatur turmei din lumea asta, turma aia daca cineva face ceva o voi face si eu.

Niciodata.

Totusi incerc sa inteleg de ce diferentele astea intre barbati si femei?
De ce exista lupta asta dintre ei? De ce?

Stiu doar ca voi trai acea zi in care barbatul si femeia vor fi un intreg asa cum au fost haraziti de undeva de acolo. Nu mai luptati cu ceilalti, nu mai luptati cu femeile si barbatii vostri. Lasati totul liber si nu va mai impovarati ca fiecare e mai bun ca celalalt, fiindca nu e asa.

Fiecare avem doua maini si doua picioare, fiecare suntem unici in felul nostru, fiecare gandim diferit, fiecare avem o inima si fiecare avem o putere in felul nostru.

Vad peste tot lupta asta. Pe facebook postari ca barbatul face, nu e bun si etc. Vad ca femeile sunt asa si pe dincolo, vad oameni de toate varstele luptand pentru ceea ce este, barbat sau femeie.
Vad oameni pe strada, vad gandirii implementate in astfel de moduri, vad copii crescand in implementari din acestea. Sunt educati de mici cu mentalitatea asta gresita "ca femeia trebuie sa fie la cratita, cu copiii si sa aiba grija de casa, ca barbatul trebuie sa aduca bani si sa-si protejeze familia si sa fie stapan in casa doar de forma.

Vad atata rautate in lumea asta, vad lupta asta obositoare dintre barbat si femeie, vad ura lumii si dusmania fara scrupule, vad tot.

Oare e bine sa traim asa? Oare merita sa ne lasam orbiti de mizeriile astea si sa ne opturam fericirea? Oare e nevoie de asa ceva?

As vrea sa vedeti mai mult cat de minunati sunteti toti si sa nu va mai lasati prada la nimic.

As vrea sa va reamintesc faptul ca unul fara altul viata nu ar mai fi asa de frumoasa.

Suferiti ca sunteti singuri toti, nu? Dar va ganditi ca atunci cand ii aveti alaturi stricati tot si ajungeti apoi sa suferiti? Mmm?

Realizati macar putin din cuvintele mele?

Mi-as dori sa cred ca da si ca veti intelege ca e cel mai bine pentru voi si sufletel voastre.

Opriti lupta asta si iubiti-va acum cand mai puteti. Iubiti-va si iar iubiti-va sa fie deviza fiecaruia dintre.

Va imbratisam, noi visatori, cu mult drag pentru tot.

marți, 19 iunie 2018


Mă uit în zare și văd cum frunzele copacilor cad încet pe pământ, parcă regretând că părăsesc ramura pe care s-au născut. Vântul se întețește și păsările croncănesc grăbite în drumul lor spre țările calde. Aș vrea și eu să plec cu ele și să uit de tot. Să uit de tine, de momentele în care priveam această schimbare împreună. Mă gândeam pe atunci că eu nu mă voi desprinde niciodată de tine așa cum frunzele acelea se despart de copac. Din păcate realitatea e mult mai odioasă cu un biet suflet rătăcit.
Am încercat să te uit, să îmi fac prieteni noi, să mă distrez, să îmi trăiesc viața, însă nu pot. Parcă ești peste tot. Privirea ta intensă mă urmărește, ochii tăi verzi parcă îmi pătrund până în suflet și îmi scormonesc amintirile atât de dureroase, dar atât de vii.

Aș vrea să pot să șterg totul cu buretele, însă creta cu care a fost scrisă viața noastră se încăpățânează să rămână pe tabla sufletului meu. Aș vrea să o văd întinzându-se peste tot, încețoșându-se și ștergandu-se, așa cum șterg creionul de pe hârtie.
Aș vrea să pot să găsesc motive să te urăsc, să îi comand sufletului să spună lucruri rele despre tine, să te uit, să nu vreau să te mai văd vreodată, însă inima nu mă lasă.
Deși ai plecat în căutarea unei femei mai frumoase, mai tinere, mai suple, poate mai iubitoare, nu am de unde să știu, inima mea nu vrea să te urască, nu. Nu poate decât să cinstească acele momente frumoase în care ți-am admirat ochii migdalați și trupul cald care se ghemuia în brațele mele.
Îți aduci aminte cum ne plăcea să facem orice pentru prima dată împreună? Am ieșit pentru prima dată amândoi din țară, am fost amândoi pentru prima dată în cișmigiu...mai ții minte cum ai zis că un an întreg nu vei călca pe acolo pentru că vrei să o faci cu mine?

Ce s-a schimbat? De ce ți-ai întors sufletul împotriva mea? Ce gând necugetat te-a făcut să îți întorci iubirea de la mine și să o îndrepți către altcineva?
Aș vrea să știu măcar unde am greșit. Ce am făcut să te îndepărtez așa? Acum nici nu știu dacă ceea ce simt mai este doar iubire, amintire, obișnuință, regret, poate orgoliu că nu am fost în stare să te țin lângă mine.
Inima îmi arde când trec pe bulevardele peste  care ne plăcea atât de mult să ne plimbam împreună. Și acele bulevarde sunt peste tot, că doar ne plăcea să ne plimbam. Nu cred că există colțișor din orașul asta acum sumbru în care să nu fi pășit împreună. Străzile care înainte mi se păreau pline de farmec și de iubire acum mi se par întunecate, mohorate, parcă observ acum clădirile vechi cum stau să se dărâme peste mine, întinzându-și brațele asupra mea de parcă ar vrea să mă înghită.

Sufletul îmi e parcă paralizat. Sunt mai mult moartă decât vie și nu mai știu ce înseamnă zâmbetul.
Aș vrea să urlu, să știe toată lumea durerea mea, dar ce le pasă lor? Sunt încă un suflet rănit printre milioane altele. Povestea mea nu este singulară.
Aș vrea totuși să fie. Aș vrea ca durerea mea să fie unică...deși cred că este unică.
Te-am iubit mai mult decât pe oricine. Părinți, frați, prieteni, toți erau mici în fața ta. Am renunțat la tot pentru tine. Am renunțat la tot pentru iubirea ta.
Unde sunt acele zile în care te uitai la mine ca la un cadou de Crăciun pe care abia așteptai să îl deschizi? Unde sunt momentele în care râdeam până începeam să tremuram și ne îmbrățișam până când simțeam că ne sufocăm? Unde e iubirea aceea despre care vorbeai atât de mult? Aș vrea să mă surprindă acum și să mă desprindă din rutina asta demonică ce parcă mă ucide în fiecare zi mai dureros. Aș vrea să te am din nou lângă mine și să îți șoptesc în ureche faptul că pentru mine ești și vei fi întotdeauna numai tu.
Au trecut deja trei ani de când ne-am despărțit.

Te văd fericit alături de noua iubita, însă mie mi se rupe sufletul în bucățele. Am impresia că am pe toată pielea cioburi de sticlă ce mă rănesc în fiecare clipă. Aș vrea să pătrundă mai adânc. Să mă ucidă, să nu mai simt durerea, să nu mai simt patima ce mă mistuie așa cum un foc mistuie hârtia, fără să am vreo scăpare. M-am întâlnit cu tine într-o zi. Mai ții minte? Mi-ai spus că ți-a făcut plăcere să mă vezi. Eu am rămas mută când te-am văzut. Am stat cu tine cinci minute și nu am știut ce să zic. Îmi venea să îți sar în brațe, iar dorința m-a paralizat în întregime. Mâinile și picioarele îmi erau amorțite, nu puteam să mișc, să vorbesc, să îți strig cât de mult încă te iubesc, cât de mult aș vrea să te aduc înapoi. Dar...am paralizat. Și apoi ai plecat. Și nu am putut să zic nici măcar un cuvânt...nici unul.
Deja nu mai pot să îți scriu. Lacrimile îmi curg șiroaie pe hârtia deja umezită cu lacrimile mele. Scrisoarea asta nu o vei primi niciodată. Nu aș vrea să îți distrug calmul vieții tale cu durerea mea.

Nu pot decât să îți doresc să fii fericit. Poate într-o zi voi simți și eu acea fericire.

Momentan sufletul meu este mort...

As vrea sa-ti si scriu cateva randuri chiar daca auzi din gurita mea spunand meteu si de aceea simt nevoia sa pun pe hartie cateva randuri care sa-ti aminteasca faptul ca sunt un om precum toti ceilalti, unul care are si defecte si calitati.
Sunt unul ce poate comite anumite lucruri fara sa gandeasca in perspectiva, grabindu-se si facand tot fara minte, unul care in ciuda a tot are si un suflet si tot ceea ce face este capabil si sa raspunda pentru ele si sa-si asume orice responsabilitate, dar una peste alta le poate si plati cu varf si indesat.

As vrea sa stii ca in unele zile pot sa fiu dificil rau, de neinteles si sa fac prostii mai mari ca mine, ca in unele momente ma las prada nervilor si-mi pierd rabdarea, ca sunt clipe in care si eu ma mai pot pierde cate putin din cauza unor intamplari.

As vrea sa stii ca in ciuda a tot ce pot face rau, fara sa vreau, sau nelalocul lor pot compensa inmiit cu alte lucruri minunate care umbreasca defectele ce le am. As vrea sa stii si sa-ti reamintesc faptul ca sunt un suflet intr-o inima curata, unul care te iubeste si te pretuieste asa cum esti.

As vrea sa stii ca nu-mi va pasa daca iti vei schimba infatisarea sau te vei ingrasa ori te vei schimba fizic, fiindca tin sa mentionez ca iubirea mea pentru tine nu consta doar in frumusetea ta fizica, in cat de bine te poti imbraca sau nu, ci consta in toata splendoarea iubirii inimii mele pentru inima, bunatatea si frumusetea sufletului tau.

As vrea sa stii ca orice se va intampla intotdeauna am sa lupt cu toata forta pentru ca totul sa fie bine intre noi, ca iubirea noastra sa dainuie nu numai in viata asta ci si in urmatoarea. As vrea sa stii ca nimic nu mai conteaza in lumea asta decat noi doi si dragostea ce izvoraste dinauntrul nostru.

As vrea sa stii ca doar auzindu-ti glasul zi de zi inima mea se umple de tot ce e mai frumos si ca doar cu tine totul are un rost asa cum mi l-am dorit mereu. As vrea sa stii ca aduci liniste intr-o furtuna continua a vietii, ca totul se stinge din vapaia flacarilor doar prinvindu-ti ochii si buzele.

As vrea sa stii ca tu esti acel ceva cu care ma mandresc oriunde merg, ca iubesc fiecare dimineata in care sunt langa tine si respir acelasi aer care in ciuda a tot ce se spune pentru mine inseamna mult.

As vrea sa stii ca oricat de dificil pot sa fiu in mine se ascunde o comoara pe care trebuie sa o gasesti zilnic, o aventura ce te perinda foarte des in cautare comorii din suflet.

As vrea sa stii ca totul incepe cu tine si seara se incheie in bratele tale.

Te iubesc........as vrea sa stii si asta.


Erau seri in care priveam cerul de la fereastra, urcat pe pervaz, si luna in toata frumusetea ei, momente in care printre dinti iti sopteam numele precum o poezie de dragoste si cream odata cu ea versuri in care te incorporam acolo de teama de-a nu te uita vreodata. Iar din acea poezie cream o melodie doar a noastra, in care ne ridicam spre ceruri in armonia piesei iubindu-ne angelic precum doi ingeri.

Erau zile in care te imbratisam in fiecare adiere de vant cand numele tau il auzeam suierand printre acorduri de cant de pasari zburdalnice, atunci cand te zaream in fiecare zambet al unei femei ce se perinda in jurul meu in trecerea spre intrebuintarile ei zilnice. Si da, erau zile intregi cand numele tau mi-era intiparit in fiecare tremur al trupului ce se cutremura la fiecare senzatie de incitare venita de nicaieri, momente in care totul ma aducea mai aproape de clipele in care trupul tau il atingea pe al meu.

Erau zile in care-mi spuneam ca niciodata nu ai sa stii cat de mult te iubesc, cat de mult ador tot ce esti tu si ceea ce faci din mine cand sunt cu tine. Nu ai sa stii vreodata cata iubire incape inauntrul meu si asta datorita tie.

In dese zile ma intreb oare cata liniste poate sa incapa in imbratisarea a doua trupuri, dar si cat zbucium in tacerea lor?

Stiu doar ca atunci cand iubesti te simti respirand alt aer, te ridici dar si cobori. Iubirea te inalta acolo sus de tot chiar si in momentele in care te simti lovit de pamant precum picurii de ploaie ce se rasfrang asupra pamantului cu bogatia lor. Cand iubesti inveti sa ierti mai mult si sa te descompui din orgoliile tale si sa te recompui la loc doar cu iubire, daruind-o fara nicio asteptare pentru a primii la schimb.

Cand inveti sa iubesti, pe zi ce trece mai mult, iti creezi un atelier imaginar in care iti construiesti totul cu migala si o rabdare de fier, asta pentru ca totul sa devina aproape perfect precum forma dorita.
Cand iubesti nu te temi de furtuni ce vor aparea in viitor intre iubirea voastra, de lipsa unor lucruri materiale si de nimic altceva.


Cand iubesti, iubesti iarba, copacii, frunzele, ploaia, bancile, cladirile de tot felul, asfaltul ce-l calci sub talpi, padurea, apa, cainii, oamenii, viata. Cand si cat iubesti, esti viu...in rest... e ca si cum nu existi...ca si cum nu ai aer.

Cand iubesc.....invat sa o fac mai mult, caci tu dai sens mai mult iubirii mele pentru tine.


  

luni, 18 iunie 2018


Crezi ca exista vise de neatins? Doar inalta-ma putin in bratele tale si am sa mi le ating, pentru ca orice vis e acolo atat de sus unde nu-l pot atinge decat doua perechi de ochi...
Mi-am pus toata increderea in tine si am pastrat doar zambetul care sa-ti spuna mereu ca te urmez, nu mi-e frica, asa e dragostea, un drum batatorit de orbi fericiti tinandu-se de mana care au inteles ca nimeni nu vede calea destinului, ne vedem doar unii pe altii zambind sau plangand si fiecaruia i-a fost daruita puterea minunata de a sterge o lacrima, de a provoca un zambet...

Intinde-mi mana si cheama-ma oriunde, sunt aici sa iubesc, sa plang si sa rad impreuna cu tine, orice se va intampla, la inceputul fiecarui zambet, la capatul fiecarei lacrimi, iti voi fi alaturi pe drum.

Ridica-ma in brate, ma voi pierde-n privirea ta ca o ploaie de stele si promit ca toate visele tale s-au implinit deja in inima mea, te asteapta doar sa le savurezi...

Crezi?

O de-ai stii cum se pleaca inima mea tremurand infiorata in fata privirii tale, de-ai vedea taramurile minunate unde te poarta gandurile mele visatoare, ai intelege atunci ca tu esti cea mai minunata dintre femei, prima si ultima minune din viata mea.
Tu-mi faci viata o poveste minunata pe care o savurez ca un copil uimit si fermecat, te urmaresc entuziast cum ma incanti cu regine, zane, spiridusi si alte minunatii prea ireale mintii mele dar prea scumpe inimii care le-adora ca sa nu le cred.


Tu-mi porti in priviri paradisul, taramul pur de unde cad doar lacrimi si lumina, tu-mi dramuiesti fericirea in saruturi, si te rog, o, te implor, fi generoasa!


Iubeste-ma si-ascultati ecoul iubirii in inima mea, n-ai sa auzi nimic mai minunat de la pamant pana la cer.
Esti panza pe care se tes visele mele, fir cu fir, sarut cu sarut, mangaiere cu mangaiere ele devin realitate langa tine. E minunat sa fiu iubit de o zana care stie sa-mi vrajeasca inima cu o atingere, de un inger care ma face sa plutesc in paradis cu un sarut, de cea mai minunata femeie care poarta-n ea mai mult decat poate duce inima mea!


Cu tine nici un vis nu e prea indraznet, de la pamant pana la cer tu mi-ai daruit totul!


Esti femeia visurilor mele, stii de ce? Pentru ca visele mele te plac atat de mult incat te urmeaza fericite oriunde mergi.


vineri, 15 iunie 2018


O noua viata, un nou drum in calea mea, un inceput in cautarea mea s-a ivit si uite-ma aici din nou sa te am langa inima mea frumoasa.

Iar tu faptura minunata esti tot aici in viata asta, fiindca te-am gasit. Erai pierduta printr-un loc pustiu, de acolo de unde nimeni nu te vedea in adevarata ta minunatie, nedandu-ti sansa sa devii omul de neinlocuit in viata cuiva. Si sincer? Ma bucur. Asta pentru ca trebuia sa vin eu sa-ti dau impulsul secret stiut doar de noi pentru a trai viata pe care ti-o doreai si inca o faci.

Sunt aici pentru tine,  am revenit sa ma iubesti si ce crezi? M-am facut nevazut prin lume, departe de ochii tai si nu ti-am dat nici macar un singur impuls ca as fi din nou cel pe care-l cautai, m-am tinut departe de privirea si traind in umbra ta o perioada pentru a te studia si reamintii de tot ce-am trait impreuna.

Ti-am vazut nasterea si te-am binecuvantat pe patul de spital pentru a te stii bine pana vei creste si da te-am vazut in fiecare stadiu al drumului tau incet prin lume. Ti-am inmiresmat zilele cu soare pentru a-ti lumina chipul si-am trimis ingeri sa te vegheze in fiecare noapte.

Am privit ca un observat fiecare pas de-al tau si m-am bucurat de fiecare data ca te-am putut vedea in toata frumusetea ta. Si ti-am vazut si surasul si lacrimile si urletele de durere, pana si zilele de neincredere si cele in care te pierdeai pe tine.

Dar te-am vazut si atunci cand erai fericita, cand te bucurai de tot ce era marunt in lumea asta si in viata ta, cand te jucai, cand dansai, cand te loveai, cand te bucurai si minunai de tot ce ti se ofere. Si de-ai stii ce frumusete se afla in tine nu ai crede nici macar un cuvant daca as indrazni sa-ti spun cate putin din fiecare.

Te-am vazut de prima data si m-am indragostit de tine iremediabil, de acel mic plan de bun venit in lumea noastra, iar atunci am stiut si am aflat ca nimic in lumea asta nu se poate compara cu tot ce esti tu si cum esti tu.

De aceea spun ca nici nu vreau sa stiu de nimeni si nimic altceva inafara de tine, fiindca pe lumea asta si in viitoarele te vei intalni doar cu mine, cu iubirea vietii si vietilor tale.

Unul fara altul nimic nu poate sa fie asa cum este cand suntem doar noi doi. Cu noi e inceputul si sfarsitul altei si altei vieti.

Cu noi si doar cu noi viata continua pe mai departe.

Te iubesc.

Sa le spun pasarilor din ceruri c-ai aparut precum o adiere de vant in jurul meu, fara sa-mi dau seama? Poate m-ar crede, desi nu stiu daca este plauzibil. Sau poate ca te-a adus la mine o picatura de ploaie in drumul sau spre pamant? Sper ca o sa fie suficient pentru ele, caci zi de zi ma intreaba de tine.

Sa spun soarelui ca mi te-a adus dintr-o raza a sa? Tu ce zici? Crezi ca ar functiona? Maybe yes, daca nu atunci ii mai pot spune ca te-ai nascut din lumina sa puternica si te-ai pogorat pe chipul meu pentru a ma insenina.

Sa spun lumii ca cineva de sus mi te-a dat sa te iubesc? Nu cred ca m-ar crede niciunul, insa voi spune asta in speranta ca vor intelege ca doar daca esti bun primesti si ceva pe inima ta. Am mai gasit alta explicatie care poate ar ma intarii credibilitatea mea si anume ca mi te-am dorit sa-mi vi atunci cand aveam cea mai mare nevoie. Asta sigur va fi de ajuns si nu voi mai fii nevoit sa mai dau si alte lamuriri.

Sa spun naturii ca esti venita de pe taramul meu de basm? Si ca te-am creat acolo dupa asemanarea si sufletul meu? Ar spune ca-s nebun cred, dar alta explicatie nu am si stii de ce? Pentru ca adevarul este ca te-ai nascut din mintea si inima mea asa cum mi-am dorit sa fie.

Sa spun viitorului ca te-am adus la mine acum? Si sa nu te mai caute?
Da, asta trebuie sa o spun neaparat, fiindca este mai bine sa se opreasca. Nu mai este nevoie de nimic acum, caci totul in jurul meu a aflat ca tu esti aici, ca te-am reintalnit din nou si-n viata asta.

Uuuuf si am uitat ceva sa le spun. Am uitat sa le specific faptul ca le multumesc pentru tot ajutorul ce mi l-au oferit in cautarea ta continua si sa le mai spun ca le sunt recunoscator de-acum incolo.

Totul in jurul meu stie de tine, fiindca am dat de veste tuturor sa stie ca te am si te detine pentru inimia mea pentru totdeauna.

Acum ca te am totul e un miracol venit din ceruri si, Doamne, ce-am facut atat de bine ca sa primesc de la tine un asemenea dar?
Pentru tot  ce-am acum iti multumesc Tie si doar Tu stii cat de mult am asteptat clipa asta.



Ai venit intr-un moment prielnic pentru sufletul meu si stiam ca nu ai uitat de mine, asa cum nici eu n-am uitat de tine vreodata. Multumesc este singurul cuvant ce poate descrie sentimentul de recunostinta ce-l simt in suflet.

Si acum ca te-am gasit nimic nu ma va mai indeparta de tine, caci inima mea a inceput sa te iubeasca in toata minunatia ta deosebita. Cu tine incepe fiecare dimineata si tot cu tine fiecare prim gand din zi se porneste cu tine. Ca un miracol ai aparut in viata mea si-ti multumesc pentru tot.

Nimic nu mai este la fel, caci ai inceput sa dai culoare caietului din sufletul meu, creionandu-l cu pensula inimii tale in nuante de frumos si iubire. Ma faci un tablou unic in inima ta iar eu sunt atat de mandru ca te-am ales alaturi sa-mi fi de-acum incolo.

Stiu ca te iubesc si asta datorita tie, prin tot ceea ce faci si cum te comporti cu mine, prin fiecare atingere cu ochii inchisi, fiecare sarutare ce-ti atinge sufletul doar privindu-te cum te poti bucura precum un copil.

De-acum nimic nu ma va mai indeparta de trupul si sufletul tau, caci ele s-au unit intr-un intreg perfect cu ele mele.

De-acum suntem noi si vom fi doar noi...si in viitor.

joi, 14 iunie 2018














Cimitir - Radu Catalin Melinte

Lumina dimineții mi-a mai albit din vise
Când umbrele de ceară se scurg sub gene-nchise,
Ridică-te și umblă, ia-ți lumea în spinare.
Te sprijină-n ideea de viață trecătoare.

Te uită cum se-agață, de nori, un pui de soare
Și fug sfios tenebre în zborul de cicoare,
Se cațără pe stalpul unei zidiri bătrâne,
O ederă stufoasă cu brațe de cadâne.

E rece piatra morții, zăpadă dăltuită.
Trage prin pori caldura, cu negru scrijelită
Ce-a fost odată umblet , speranță și-amagire.
Acum... doar oase albe...  doar pentru amintire.

De-atatea ori eu pasul l-am risipit pe dale 
Și de pe orice cruce ce-am întâlnit în cale,
Am măsurat o viață și un destin al sorții
Si când șopteam un nume credeam că îl smulg morții...

Îi știu pe dinafară, mi-s dragi, ei nu mă ceartă.
Nu lingușesc nimicul, nu-s rușinați că poartă
Pe goliciunea firii o zdreanță deșirată
Îi port adânc în mine , prin viață înc-odată!