luni, 25 decembrie 2017

Crăciun Fericit

Astăzi, în prag de mare sărbătoare a nașterii lui Iisus, vreau să îți urez și eu un sincer și călduros Crăciun Fericit.
Îți trimit cele mai sincere urări și brațele mele cele mai călduroase să-ți încălzească inima și sufletul.
Să ai parte numai de iubire, dragoste, de momente unice și minunate în preajma celor pe care-i iubești cel mai mult. Să te bucuri cu adevărat de tot ce primești, te rog, ele reprezintă foarte mult oricât de nesemnificante ți se pot părea. Iubește cu tot sufletul, oferă dragoste înainte de a primi, și vei vedea că totul va merge așa cum îți dorești.
Deschide-ți inima și las-o să se bucure, te va ajuta enorm de mult în drumul tău prin viață.
Eu sunt alături de tine sufletește. Îți țin companie, îți sunt alături orișicând. Nu uita că, undeva în lume, cineva te iubește cu adevărat și îți dorește tot binele din lume.
Be happy...viața este frumoasă și doar de noi depinde cum o putem face mai frumoasă.
Iubirea este cel mai de preț dar pe care îl putem avea în inimă și pe care îl putem oferi fără să facem nimic prea mult.
Sărbătorile să te bucure și să-ți ofere liniștea pe care o cauți.