duminică, 31 decembrie 2017

Iubind o singură femeie în viața lui



Zilele trecute mi-am întâlnit un vechi prieten. Îi vom spune Andrei. Trecuse ceva vreme de când nu am mai putut discuta unul cu altul. Normal că viața te duce pe multe căi neștiute, dar lumea e mică așa cum știm cu toții.
Stând la o cafea de vorbă într-o dimineață senină în care soarele se întrepătrundea printre mărunții nori și discutam de cum ne-a fost viața până acum, deodată îl întreb cum stă cu dragostea.
Rămâne preț de câteva secunde mut, fără a fi capabil să mai scoată măcar un sunet. Nu l-am deranjat, ci am așteptat să-și găsească cuvintele potrivite, simțeam că avea nevoie de timp pentru a se deschide.

Mă privește dintr-o dată, îi văd ochii înlăcrimați dar se abține și, cu un ușor curaj începe să silabisească câteva cuvinte. Cum să fie? Până acum e totul în regulă, spus așa mai cu un oftat prelung, se simțea din vocea lui că ceva nu era la locul lui.
Atunci l-am întrebat dacă e sigur că e totul în regulă, fiindcă mi se părea că încă nu era pregătit să discute cu mine un subiect pe care poate nu l-a putut discuta cu nimeni. Am răbdare, îi dau timp să gândească, schimbând subiectul spre ce vom face astăzi după ce ne-am întâlnit după atâta vreme.
A simțit că îi lăsam timp de gândire când va fi pregătit.
Mi-a mulțumit din privire iar eu i-am răspuns cu una la fel caldă și liniștită, transmițându-i că totul e în regulă și să aibă încredere în mine. 
Într-un moment de pauză în care luam o gură din capuccino cu frișcă și cacao ce îl comandasem, își drege glasul și mă privește în ochi. Atunci, simțind că era pregătit să vorbească cu mine, îi spun.
- Cred că e timpul să te deschizi și să-mi spui ce te macină. Îți va face bine dacă vei scăpa de povara pe care o ții în suflet, crede-mă că te va ajuta să te liniștești.
- Știu că mă va calma dar, știi? Nu am mai vorbit niciodată cu nimeni despre acest lucru și mi se pare foarte greu să-mi deschid sufletul.
- Nu ezita, Andrei, sunt aici să te ascult. Asta face un prieten adevărat, te ascultă.
- Am să încerc, deși nu vreau să-ți promit că voi reuși să spun tot.
- Ce crezi tu că e bine să spui, spune. Eu sunt aici.
- Știi? Sunt cu Laura de vreo 8 ani, avem o relație minunată, se vede că ținem unul la celălalt, că ne protejăm, că suntem unul pentru altul dar...e ceva la mine peste care nu am  putut trece niciodată.
- Ce poate fi, Andrei ? Aveți ceva timp împreună, sunt 8 ani.
- Știu, la asta mă gândesc și eu în fiecare zi. Sunt 8 ani în care am trecut prin multe, au fost clipe de neuitat, clipe neplăcute de care am trecut cu brio. Însă, în ciuda a tot...eu...încă nu am putut uita de prima mea iubire.
Mă privea în ochi cu spaimă, făcându-și în minte gânduri legate de ce aș putea gândi despre el, dar nu gândeam nimic greșit din toată povestea lui.

Îl ascultam, în liniște, tăcut, analizând din perspectiva mea ceea ce îmi povestea. Îi cunoșteam sentimentul pe care-l purta în inimă și culmea era că îl înțelegeam perfect.
- Nu e nimic rău, Andrei, în a nu fi uitat de prima ta dragoste. Fiecare avem în trecutul nostru o dragoste cum nu a mai fost vreodată și poate nu va mai fi.
- Eu spun că e foarte rău, crede-mă. Simt că o trădez, simt că nu sunt cu tot sufletul lângă ea, iar asta îmi face în fiecare zi viața un coșmar. Nu aș vrea ca într-o zi să mă trezesc dintr-o dată că nu mai pot fi împreună cu ea și să o fac să sufere, nu m-aș putea ierta vreodată. Nu merită să o fac să plângă, să fie tristă. Doar gândindu-mă la timpul, anii petrecuți împreună, anii irosiți de pomană mă ia groaza, timp în care, poate, am ținut-o pe loc și putea întâlni un bărbat care o putea iubi mai mult decât am făcut-o eu.
- Andrei, sunt lucruri firești, nu ai cu ce schimba acest aspect orice ai face. Inimii nu îi poți comanda pe cine să iubească sau nu. Ea își ia ce simte că e al ei.
- Totuși, mi-e greu, foarte greu. Fiecare zi devine un coșmar tot mai intens, greutatea asta mă apasă adânc pe suflet și nu știu cât mai pot ține în frâu totul. Știi ce e culmea ? Că în toți anii ăștia m-am mai întâlnit cu cealaltă, chiar am făcut ceva mai mult decât am crezut, iar acest lucru a agravat din ce în ce mai tare situația. M-a făcut să o iubesc din ce în ce mai mult. Am devenit dependent de ochii ei, de buzele ei, de atingerea ei. Totul e o nebunie curată, Dan.
- Nu te mai necăji. Ai răbdare, mergi pe drumul tău momentan așa cum este el acum. Timpul le va rezolva pe toate, cu calm. Nimic nu trece nevăzut. Dacă sunteți făcuți să fiți împreună, asta se va și întâmpla până la urmă.
- Totuși, Dan, ea este singura femeie pe care am putut-o iubi în viața mea. Ea a fost prima femeie care m-a făcut să mă simt atât de bine, timpul petrecut lângă ea era incredibil, liniștea se așternea în inima mea, în trupul meu, în viața mea.
- Te înțeleg perfect, Andrei.

Sorbea mai mult cafeaua decât să bea din ea. Se vedea frustrarea pe chipul lui și mă simțeam neputincios în fața durerii lui. Nu știam cum să-l pot ajuta.
Ridicându-și privirea către mine, îmi spune.
- În ciuda a tot să știi că, deși mă mint singur în fiecare clipă, sunt realist că, dacă ar veni către mine, nu aș putea să o refuz niciodată findcă este tot ce îmi doresc mai mult de la viață. Poate sună ciudat pentru tine, Dan, însă pentru mine este pura realitate. Am înțeles că nu pot trăi fără ea iar asta îmi aduce tristețe în suflet.
- Te cred, Andrei.
Chem ospătarul cerându-i să aducă o sticlă de vin roșu demi-dulce cum îi plăcea lui și Pepsi. Mereu bea în combinația asta vinul. Am zis că era timpul să ne și simțim bine după ce și-a deschis sufletul și îl simțeam deja un pic mai liniștit.
- Bună idee, Dan, cu vinul. Nu am mai pus gura pe băutură de ceva timp, ar merge un pahar doar, dar să știi că mai mult nu voi putea bea findcă sunt cu mașina.
- Stai liniștit, Andrei, și eu am venit cu mașina. Am luat vinul doar pentru a sărbători clipa revederii noastre după atâta vreme. Apropo, Andrei. Mulțumesc mult.
- Stai, de ce trebuie să-mi mulțumești tu? Cred că eu sunt în măsură să-ți mulțumesc fiindcă m-ai ascultat.
- Am făcut-o cu mare drag, Andrei.
Ciocnind paharele de vin ne-am urat ca dragostea să învingă. După câteva minute ne-am luat rămas bun cu rugămintea să repetăm întâlnirea.
Am înțeles, cu ocazia asta, că să iubești un singur om în viață pare ceva minunat și incredibil. A fost un bun exemplu pentru mine, făcându-mă să văd altfel viața decât o știam și o percepeam.

Îi sunt recunoscător, am mai învățat câte ceva, am mai învățat că nu trebuie să te minți pe tine când iubești.

Rămâi cu bine, prieten drag! Pe data viitoare.