vineri, 29 decembrie 2017

Nu ai să mă uiți nicicând cum nici eu nu te voi uita





Chiar dacă a trecut foarte mult timp de când nu ne-am mai văzut, știu că nu mă vei uita vreodată. Nu vei putea uita fiecare moment în care am fost lângă tine, fiecare privire de-a mea care te înfrumuseța în fiecare zi mai mult.
Mai știu că îți vei aduce aminte de mine în fiecare melodie pe care o vei asculta, chiar și atunci când vei merge pe stradă, chiar și atunci când vei colinda locurile în care noi am fost, strâns legați de mâini. Nu ai să uiți fiecare sărutare ce ți-o ofeream cu atâta iubire, acele mângâieri ușoare pe care le dăruiam chipului tău și în care tu îți închideai ochii trăind și hrănindu-te din ele. 
Tot ce oferi din dragoste niciodată nu se uită, și tu știi acest lucru destul de bine. O știi pentru că ai simțit cu adevărat cum e când ești iubită. Nu vei uita acele clipe când îți șopteam cuvinte de dragoste, atunci când te luam în brațe și te țineam la pieptul meu strâns legată de trupul meu, acele dimineți în care te trezeai împrejmuită de brațele mele, acele nopți în care adormeai atât de liniștită lângă mine, nopți în care mai aveai puțin și dormeai pe trupul meu, așa de bine ce îți putea fi.

Nu ai cum să uiți toate lucrurile pe care le-am făcut împreună și pe care le-am trăit atât de intens. Chiar nu ai cum să uiți așa ceva. Oricât ai încerca să te împotrivești, nu vei reuși. Nu o face, nu încerca să alungi din mintea și inima ta nimic din ce ai trăit, ci din contra, bucură-te. Retrăiește-le ori de câte ori îți vor apărea. Nu ai să uiți clipele în care te sărutam cu patos, când buzele mele le devorau pe ale tale, acele momente când răsuflarea ți se tăia, când mâinile mele se lipeau de chipul și trupul tău.
Acele momente când te uneam o dată cu mine, cu trup și suflet, cu gând și cu iubire, acele clipe când trupurile noastre goale se atingeau, atunci când făceam dragoste pe unde apucam precum doi nebuni.
Nu ai să uiți, o știu și o simt intens, nu ai cum să mă uiți pe mine, acela care ți-a atins inima pentru prima dată în viață ta, acela care te-a putut face să te simți frumoasă, ambițioasă, puternică și încrezătoare, acel om care ți-a dăruit toată dragostea și prețuirea lui.

Nu ai cum să uiți ochii aceia ai mei schimbători pe care îi adorai și în care te pierdeai ori de câte ori îi priveai.
Nu ai cum să uiți zilele când îți scriam cuvinte de dragoste, sau cuvinte deochiate doar de noi știute, acele zile când mă doreai atât de intens lângă tine făcând că dorul ce mi-l purtai să devină de nesuportat.
Nu ai să mă uiți, cum nu ai făcut-o niciodată până acum. Iubirea adevărată nu se uită, ea va rămâne întipărită acolo adânc în sufletul nostru și, chiar dacă drumurile noastre sunt pe căi diferite, tu tot n-ai să mă uiți nicicând, cum nici eu la rândul meu nu te voi uita vreodată.
Nu am uitat niciodată momentele în care am fost împreună.
Vor rămâne vii în inima mea așa cum tu vei rămâne prima mea dragoste.

Să nu mă uiți...eu nu am să te uit.

 P.S.: Un călător prin sufletul tău