vineri, 26 ianuarie 2018

Cât de departe să-mi duc inima pentru a iubi din nou


Mulți oameni cred că odată ce te-ai îndepărtat din ce în ce mai mult de persoana de care te-ai despărțit îți va fi mai ușor să o poți uita. Așa am crezut și eu până acum foarte mult timp și m-am gândit să încerc să fac și eu același lucru. De ce nu, îmi spuneam în minte.
Așa că am ales să mă îndepărtez, de tot, de locurile noastre comune în care mergeam, de fiecare gând care mă ducea către tine și mi-am zis că e o ocazie bună să mă duc într-un loc nou, unul în care nu cunosc pe nimeni și nimeni nu mă cunoaște pe mine, un loc de unde să încep o nouă viață, un loc atât de departe încât să te pot uita.

Mi-am luat inima în dinți și am plecat, departe de casă, departe țara mea, departe de tot ce ne-a legat ani la rândul, departe de orice amintire ce mă lega pentru totdeauna de tine. Însă.....m-am înșelat, am sperat că odată cu plecarea și distanța dintre noi voi putea să trec peste acest impas, să învăț ușor, ușor să te uit și să-mi las inima să se odihnească, în sfârșit.

Am crezut că voi reuși să înfrânez fiecare dorință ce o aveam pentru noi, fiecare gând ce mă trimitea mereu către tine. Am plâns, trebuie să recunosc, dar am păstrat lacrimile, până la urmă, într-un loc ascuns pentru vremurile când chiar trebuie să le dau frâu liber să curgă, să-și elibereze inima de alte poveri ce vor venii.
M-am înșelat și mă întreb mereu cât de departe trebuie să mă duc pentru a putea iubi din nou, așa simplu și pur cum te-am iubit pe tine. Cât de departe trebuie să ajung pentru a fi din nou un om liber și să iubesc.

Poate că nu voi reuși niciodată să înțeleg cât de departe trebuie să mă duc însă știu că e mai bine să fiu departe de tine, nu pentru că nu aș vrea, ci pentru că nu aș putea sta atât de departe de tine când te doresc din toată inima.

Oricât de departe am să fiu tu să iubești, te rog, să fii fericită și să mă uiți.