marți, 2 ianuarie 2018

Dialog cu inima, cu sufletul


- Mereu îți spun, inimă nebună, să fii mai precaută, să nu mai fii așa prostuță. Lumea nu este așa cum crezi tu, nu mai sunt acele vremuri în care tu zburdai ca o nebună. Acele vremuri nu se mai pot întoarce.
- Nu trebuie să se întoarcă... și știi de ce? Pentru că nu au dispărut niciodată. Din contră. Voi, oamenii, ați dispărut. Voi ați uitat de inimile voastre, le-ați copleșit, le-ați îngropat în durere. 
- Cum poți spune asta, inimă?
- Așa cum bine ai auzit. Dragostea din inima fiecăruia nu a dispărut și nu va dispărea vreodată, pentru că iubirea există pretutindeni. Doar că lumea nu o mai vede, uită că există.
- Înseamnă că așa este, inimă. Încet, încep să înțeleg sensul cuvintelor tale. Pot spune în acest moment că simt iubire. Doar auzind ce îmi spui tu simt tot ce îmi oferi.
Și cât am căutat să înțeleg ce se întâmplă cu mine... Uite că, până la urmă, a venit ajutorul din partea cui nu mă așteptam: chiar de la tine, inimă.
Nu știu cum să îți mulțumesc pentru ajutorul tău. Aș fi căutat la infinit un răspuns pe care cred că nimeni nu mi l-ar fi dat așa cum ai făcut-o tu. 
-Ar trebui ca, de fiecare dată când ai îndoieli, să te uiți în inima ta. Acolo vei găsi ceea ce ai nevoie. Nu uita că o singură inimă ai. Nu uita de ea, cum nici ea nu uita de tine.
Și încă un lucru. Iubește cu toată inima tot ce poți și tot ce vrei, tot ce te înconjoară, tot ce respiră. Dă-i inimii ceea ce are nevoie, chiar dacă nu e bine. Nu contează. Las-o să iubească cu toată puterea. Așa o vei putea lăsa liberă.

Dă-i inimii loc să iubească.