marți, 2 ianuarie 2018

Să te iubesc nu doar trupește, ci mai mult sufletește



Iubindu-te pe tine am înțeles că trupul nu poate iubi atât de mult cât o poate face sufletul. De aceea am simțit nevoia să știi asta. Timpul a trecut, parcă, prea repede. Kilometri întregi ne despart. Rememorez fiecare moment în preajma ta, acele zile în care am trăit clipe minunate, clipe în care m-am bucurat împreună cu tine, clipe în care totul părea ireal.
Au fost clipe ce niciodată nu le voi mai putea trăi cu  aceeași intensitate cum au fost trăite la momentul respectiv. Am fost fericit în suflet, în inimă. După atâta timp, am regăsit din nou acea liniște pe care am avut-o acum foarte mulți ani. Este aceeași liniște care mă îmbia, mă armoniza, mă făcea să mă simt special. Și asta datorită ție.
Am trăit clipe minunate în care am putut să mă bucur de vocea ta încântătoare, de buzele tale care rosteau necontenit cuvinte, de ochii tăi frumoși ce mă hipnotizau, de trupul tău fierbinte și de atingerile mâinilor tale pe chipul și trupul meu. 
Iubesc tot ce-am trăit alături de tine, ador fiecare colț al trupului tău. Eram vrăjit de fiecare secundă ce o trăiam lângă tine. Am aflat, cu ocazia asta, că sentimentele ce le port pentru tine sunt mai profunde decât am crezut că puteau fi, am aflat că sufletul meu în sfârșit l-a atins pe al tău.
Adulmec și acum mirosul tău pe corpul meu, simt amprenta pe care ai lăsat-o pe mine, privirea ta în ochii mei, sărutul buzelor tale dulci, mângâierea ce mi-o ofereai pe chip. M-ai facut parte din  tine, m-ai apropiat de tine mai mult decât am crezut că o poti face, mi-ai oferit momente unice în viața mea, iar clipele de neuitat trăite cu tine mi-au înmuiat inima cu totul.
Mi-ai implinit visele ce le purtam cu mine de ani de zile, m-ai făcut să te iubesc din ce în ce mai mult prin felul în care te comportai cu mine. Te simt aici, mai aproape, în fiecare zi. Pentru câteva zile mi-ai alungat din inimă tristețea cauzată de lipsa ta. Închid ochii și te simt aici, în mine, în inima mea, în mintea mea, și esti exact ce mi-am dorit de la viață: acea femeie care să-mi atingă inima și, privindu-mă doar în ochi, să îmi spună că totul va fi bine.
Iubesc atingerile tale pe chipul meu, pe gâtul meu, pe buzele mele, iubesc și atunci când îți apropii corpul singură de al meu făcându-mă să vibrez, să tremur de o plăcere nebună. Atingerile tale sunt geniale. 


Nu îmi trebuie să te iubesc doar prin trupul tău, ci prin tot ceea ce ești tu.

Să te iubesc e tot ce am învățat să fac.