sâmbătă, 24 februarie 2018

Cum poţi să mă iubeşti aşa nebuneşte


Închid ochii, mă las pierdut în mirosul înmiresmat al trupului tău ce-l simt întrând prin mine, fiecare simţ l-ai încorporat cu tine, fiecare părticică din mine te vrea. Mă privești iar mâna-ți caldă ți se așează încetișor pe chipul meu, pe obraz și doamne ce atingere ai și cum mă faci să mă simt doar din atât.
Mă înnebunești, îmi dai spasme de plăceri necunoscute de mine până acum, mă duci departe prin felurite lumi ce nu știam că pot exista. Cum poți să mă doar atingi, iar eu să simt că zbor în preajma ta, cum pot să-mi simt inima tresăltând atât de tare și cum poți să mă iubești prin fiecare lucru mărunt ce mi-l oferi. Cum?
Spune-mi cum reușești să aduci iubirea de pe alte meleaguri în inima mea, dă-mi doar câteva detalii, te rog. Doamne, cum degetele tale se perindă pe chipul meu, cum fiecare centimentru al pielii tale îl simt până în adâncul inimii și cum liniștea se poate așterne fără scrupule în furtuna inimii și trupului meu.
Nu știam că poate exista o așa iubire ca a ta, cum cineva poate iubi într-un mod atât de simplu și cum o poate oferi într-un mod atât de ușor fără a avea așteptări.
Mi-aduc aminte la începuturi când ți-am spus că mi-aș dori să ai răbdare cu mine, cu inima mea, și da, întradevăr, îmi aduc bine aminte că am punctat acest lucru dinainte. Nu de alta, dar am vrut să fiu sincer cu mine și mai ales cu tine.
Ți-am cerut să o iei ușor și să nu-ți pierzi speranța dar tu nu m-ai ascultat deloc, mi-ai oferit iubire în orice și prin orice, chiar de n-am făcut nimic, în opinia mea, care să te îndrume în a mă iubi.
Nu ai ținut cont, te-ai oferit pe de-a întregul, mi-ai luminat nopțile întunecate și zilele înnegurate din suflet, ai avut răbdare cu un suflet rănit în care nu mai exista nimic înafară de goluri.
Cum poți să mă iubești așa nebunește, cu tot sufletul și cu toată inima ?
Cum poți să-mi dăruiești inima ta pe tavă fără a avea așteptări prea mari știind că ți-am spus că nu-ți pot promite nimic, înafară de faptul că am să fiu eu și atât.
Stai, te rog. Nu mă privi așa intens, nu-ți lăsa ochii verzi să-mi umple pe ai mei cu verdeața primăverii, nu știu dacă îi voi rezista, nu-mi trimite săgeți care să-mi împungă inima cu iubirea ta pentru că nu am să mai pot răspunde atunci când inima mea va începe să te iubească,deși să fiu sincer o simt atât de diferit în ultima vreme, e ceva ce s-a schimbat, ceva ce am uitat că pot face.
Cum îndrăznești să mă seduci așa de simplu,deși știu că ți-am permis să o faci fără limite?

Cum reușești să mă iubeșți așa nebunește încât să mă zăpăceşti astfel încât să devin dependent de tine?

Cum poți să faci dragoste cu mine, cu inima mea, cu sufletul și trupul meu deodată?

Spune-mi cum reușești?