duminică, 25 februarie 2018

Fragment de carte - Suflete predestinate - A.B.



Telefonul suna. Trecuse de miezul nopții. Buimac, Andrew privește lumina puternică ce vine din direcția opusă lui. Cine o fi la ora asta așa târzie? Altă oră nu putea găsi pentru a suna?
Privind telefonul, rămâne surprins. Nu cunoștea numărul, ceea ce i se părea ciudat. De obicei nu oferea numărul de telefon oricui. Rămas pe gânduri câteva momente, ridică telefonul și, când dă să răspundă, apelul se închide. Moment de ușurare pentru el, lăsând la o parte ora târzie din noapte în care cineva, cândva, undeva nu avea somn și îl deranja. Mai bine, își spuse el în gând, chiar nu avea chef să fie deranjat în momentul acela.
Punând telefonul înapoi pe noptieră, se opri pentru o clipă și privi spre fereastra din care reieșea o lumină puternică în bezna camerei sale. Se pripi, însă zări în depărtare o luna plină ce-și îndesa nestingherită lumina către apartamentul lui.
Se bucură văzând-o așa de frumoasă în acea seară, mai ales că era singur și își dorea enorm de mult lumină cât mai multă.
Își lasă capul ușor pe pernă neluându-și ochii dinspre luna ce-i zâmbea așa de minunat. Era o seară liniștită. Luna-și zburda razele de lumina prin tot orașul, stelele străluceau și ele, vântul adia ușor, se minuna până și el.
- Cine o fi fost la ora asta? Da bine a făcut că m-a trezit și nu am ratat o așa minunăție de noapte. Mulțumindu-i interlocutorului de la celălalt capăt al firului, își închide ochii și se lasă purtat preț de încă doar câteva ore unui somn adânc.
Nu-i luă mult să adoarmă, că doar avusese o zi îngrozitoare la muncă. Oboseala îi intrase în tot corpul, așa că avea nevoie de cât mai multă odihnă pentru încă o zi foarte aglomerată. Nu ar fi fost chiar așa dacă nu se trezea Mary Jane să-i mai dea și alte directive ce le putea lăsa pe mâine.
Bineînțeles, se gândi el, că trebuia să facă ea ceva să-i îngreuneze și mai mult ziua. Doar o cunoștea foarte bine. Mary Jane era cea care se ocupa de proiectul noii clădiri a primăriei, ce avea termen de finalizare peste doar câteva luni, așa că disperarea din rândul conducerii companiei se acutiza din ce în ce mai mult, fapt care îl irita pe Andrew la culme.
Nu era o femeie agitată de fel, sau așa-și făcuse impresia Andrew de când avusese parte să o întâlnească la inaugurarea machetei pentru noua clădire impunătoare ce se va realiza în oraș. Nu dăduse niciodată impulsuri că era agitată având în vedere faptul că era foarte strictă în meseria ei.
Mary Jane era acel gen de femeie cu care nu prea era bine să te pui. Ochii ei verzi îți tăiau respirația și te înmuiau de prima dată când îi vedeai iar privirea ei aspră îți oprea fiecare cuvânt ce doreai să-l exprimi liber.
În fond, folosea o masca bine conturată, având în vedere că sufletul îi era blând și cald, însă o dată ce trecea de pragul casei totul se schimba radical, știindu-se cât de vulnerabilă poate fi în fața unui bărbat care o putea citi fără prea mare efort, având ca exemplu vechea sa relație cu Andrew, cel care îi dăduse lumea peste cap fără ai putea face față în vreun fel, cel care-i vrăjise inima din prima clipă când îl văzu.
Era fascinant, acel tip de bărbat care doar privindu-te avea puterea să te dezgoleasca de haine, de gânduri fără prea mare efort. Ochii lui schimbători o fermecaseră nebunește, motiv pentru care se întreba uneori cum reușește să-i fure culoarea ochilor săi cu atâta ușurință. Putea spune cu fermitate că are impresia că nu făcea parte din lumea noastră, ci mai degrabă venise din alte lumi necunoscute ei.
Avea senzația că-l cunoscuse și în alte ocazii, mai ales că își simțea inima tresăltand nebunește de fiecare dată când îl vedea, sentiment care o făcea să creadă că inima îl cheamă la ea...