luni, 26 februarie 2018

Înainte să pleci ar fi trebuit să-mi lași puțin timp pentru a mă putea obișnui fără tine



Timpul trece, uneori mai repede, alteori mai greu. Noi doi pe căi diferite tot mergem, ne tot pierdem prin mii de gânduri și rațiuni ce nu-și înțeleg rostul. Ne secăm de energie și putere.
Încă lupt cu mine să încerc să mă obișnuiesc cu o viață trăind departe de tine.
Știi, când ai plecat ai luat o parte din mine, și de atunci nu mai sunt acela pe care îl cunoașteam. Umplusei un gol în inima mea pe care tot tu l-ai golit fără să te gândești că poate exista posibilitatea ca niciodată să nu se mai umple la loc.

Ai luat o parte din mine, iar de atunci nu mai sunt om. Sunt doar un călător stingher mergând pe mii de căi încercând să mă regăsesc.
Ar fi trebuit să-mi dai timp să mă obișnuiesc ușor cu ideea că va trebui să trăiesc din nou fără tine. Ar fi trebuit să mă înveți să devin independent de tine.
Ar fi trebuit să mă dezveți să te mai iubesc și să mă minți frumos că voi putea găsi acea femeie care să mă iubească mai mult decât ai făcut-o tu.

Ar fi trebuit să rămâi lângă mine măcar un pic pentru a înțelege că nu întotdeauna ceea ce îți dorești se îndeplinește, ar fi trebuit să mă faci să te urăsc mai mult decât te iubesc acum.
Însă în schimb ai ales să pleci, fără măcar să-mi dai ocazia să te mai privesc în ochii-ți de jad pentru ultima dată, fără să te pot atinge, fără să-ți pot săruta măcar o dată buzele ce m-au fermecat.
Ai ales să-mi iei tot ceea ce inima mea își dorea cu atâta ardoare, fără să te gândești că pe zi ce trece mă sting mai tare decât ar trebui.

Înainte să pleci ar fi trebuit să mă iubești pentru a nu-ți întipări în gând să pleci, dar poate că am fost eu orb sau orbit de iubirea ce ți-o port.

Nu regret și nu am să regret vreodată nimic, pentru că știu că în inima mea vei rămâne un înger divin ce mi-a dăruit șansa să iubesc.

Și-ți mulțumesc...