marți, 27 februarie 2018

Oare o sa-ti mai amintesti de mine, de noi, de iubirea noastra, de sufletele noastre ?



E tarziu in noapte, luna plina vegheaza pe cer inglobata in cativa nori ce s-au destramat dintr-un intreg. E liniste, poate prea multa liniste decat sunt obisnuit sa fie ziua in micul meu oras dintr-un colt al altei lumi indepartate. E placut dar si agonizant de trist, doar cativa pescarusi se aud in departare zburdand nederanjati, parca, de linistea asta muribunda a noptii tarzii.
Oare si tu privesti luna asta plina din celalalt colt al lumii care ne-a indepartat trupurile? Ma tem ca sunt singurul care se bucura de aceasta priveliste. Oare iti mai amintesti de mine, de vremurile alea in care ne-am cunoscut pentru prima data, cand fascinat de tine ma perindam pe langa tine furandu-ti cate o privire ascunsa, emotionanta care-ti imbujora obrajii?
Oare iti mai amintesti zambetul acela sters ce ti-l oferisem cu atata caldura si tremur?
Simt ca inca iti mai amintesti sau macar mai ai franturi din multele clipe in care drumurile noastre s-au intersectat, facandu-ne inimile sa tresalte dar nu de racoarea acelei prime toamne in care copacii isi scuturat frunzele ruginii pe intreg tinutul orasului ci de legatura ce se crease intre noi, intre sufletele noastre, intre privile noastre.
Oare o sa-ti mai amintesti primul nostru sarut, ochii ce agale se inchideau lasand sa ne cuprinda un val de energie trupurile, iar tremurul mainilor nu contenea sa scada in intensitate desi incercam din rasputeri sa ne linistim si sa nu tradam emotiile pe care le tineam strans incorporate in noi?
Oare o sa-ti mai amintesti acea zi in care ne-am privit nu doar cu ochii ci si inima in inima, in care fluturi au inceput sa roiasca prin trupurile noastre adolescentine si ofereau o senzatie pe care pana atunci nu stiam ca poate exista?
Mi-e imposibil sa cred ca nu-ti vei putea aminti clipele petrecute impreuna, au fost cele mai frumoase pe care le-am putut trai vreodata amandoi si noi o stim prea bine, nu cred ca e cazul sa ne mai ascundem cand ne cunoastem atat de bine unul pe altul.
Oare o sa-ti mai amintesti ca am fost si eu acel om ce te-a facut sa visezi atat de departe si sa zambesti fara sa stii din ce motiv? 
Oare o sa-ti mai amintesti cand colindam, nebuni de dragoste, pe drumuri nestiute de noi, drumuri ratacite si intortocheate?
Oare o sa-ti mai amintesti ca am fost unul din cei care au putut scrie o carte de poveste in inima ta si care te-a facut sa zambesti asa cum nimeni nu a mai facut-o nicicand?
Oare o sa-ti mai amintesti cand eram un singur intreg, iubindu-ne fara sa ne fie teama ca ceva ar putea intreveni intre noi, vrand sa distruga ceea ce se crease intre inimile noastre?
Am speranta ca nu vei uita findca eu nu am sa o fac, atata timp cat din ele ma hranesc si de care nu ma pot desprinde.

Oare o sa-ti mai amintesti tot ce ne-a legat, de cat ne-am iubit si de cat am fost fericiti, de cat am zambit impreuna?