sâmbătă, 17 martie 2018

3 carti pe care vreau sa le citesc pana la sfarsitul lunii Martie - Placerea sufleteasca nu se dezminte - Voi v-ati ales cartile de sfarsit de luna ? -


Nu stiu cum sunteti voi, dar la mine cititul e ca o binecuvantare de la Dumnezeu. Placerea sufleteasca ce mi-o confera acel moment e de nedescris in cuvinte, ma linisteste si-mi aduce armonia de care am nevoie.
Am ales trei carti ce-mi doresc sa le citesc pana la sfarsit de luna Martie, trei carti minunate ce mi-au starnit curiozitatea pana la cote inalte. Vi le recomand si voua cu drag si astept pareri despre ele.
Eu sunt nerabdator sa vina cartile si sa le devorez cu nesat pe toate.
Prima carte pe care vreau sa o abordez de cum vine de la curierat este cea scrisa de catre autoarea romana, Ioana Chicet-Macoveiciuc, cu a ei carte intitulata "Ziua in care la capatul celalalt al iubirii n-a mai fost nimeni". Coperta nu mi-a spus cine stie ce, insa citind scurtul rezumat m-a emotionat puternic, motiv pentru care am ales sa fie si prima dintre ele.


Ioana Chicet-Macoveiciuc - Ziua in care la capatul celalalt al iubirii n-a mai fost nimeni




O fata cu un cuib de randunele in loc de par, un barbat care zambeste prea rar. Ea prefera sa citeasca si sa bea un ceai sambata seara in loc sa mearga in cluburi, el stie sa faca fotografii alb-negru in care soarele apune mai stralucitor decat in culori. Iubirea lor e un dans tacut, cu clipe pline in care totul se potriveste perfect, apoi cu zile negre in care nici nu-si pot sta alaturi. Ea plange, el se incrunta si tace. Ea rade, el zambeste usor, foarte usor, si tace. E cel mai minunat barbat din lume, iar fata care il iubeste ar face orice ca sa-i smulga cateva cuvinte.

O despartire prematura, o asteptare infrigurata, cautari peste ani, regasiri sfasietoare care nu rezolva nimic, doar adancesc dorul si durerea.

Pana intr-o zi cand vor sti amandoi ca iubirea a fost acolo, chiar daca acum la capatul celalalt al ei nu mai e nimeni. - Alice Nastase Buciuta

Cartea Ioanei Chicet-Macoveiciuc, Ziua in care la capatul celalalt al iubirii n-a mai fost nimeni, este un roman superb, plin de emotie si de duiosie, pe care trebuie sa il citesti cu un pachet de batiste alaturi, pentru ca vei rade cu lacrimi, vei plange cu suspine, ti se va face dor de dragoste, dor de dor, dor de ras, dor de plecat, dor de ramas, dor de maretia si nebunia unei iubiri traite pana la sange si pana la capatul celalalt al minunii ca iubesti, al intamplarii ca esti. - Anca

E rascolitoare! Stiu ca e fictiune, dar are atat de multa carne, atat adevar! M- am regasit eu cea de acum 20 de ani cu bune si cu rele…. - Ela Timofte

Mi-am sunat mama si prietena si le-am spus ca tocmai am terminat de citit o carte pe care am scris-o eu, despre mine, dar habar n-am cine a tiparit-o… Cred ca mi-o fi dus cineva, fara stirea mea, creierul si inima la tipografie…- Anita

Am plans, am ras, m-am ofticat, am inghitit in sec, m-au durut toate. A scos amintiri din mine vechi si dureroase. Ioana, nu cred ca stii ce ai facut cu aceasta carte scrisa din inima.
    Fragment din romanul "Ziua in care la capatul celalalt al iubirii n-a mai fost nimeni " de Ioana Chicet-Macoveiciuc:
    „El nu se grabea niciodata. Nimic la el nu exprima vreodata vreo urgenta. Nimic nu era suficient de important cat sa-l convinga pe Andrei sa mearga mai repede, sa vorbeasca mai repede, sa-si miste haotic mainile sau trupul.
    Asa era el? Sau ceva il facuse asa? Ce ascundea incruntatura lui mereu prezenta? De unde atata rabdare, atata timp pentru toate? De ce atat de putine cuvinte mereu?
    El i-a atins parul. S-a aplecat spre ea, privindu-i buzele.
    — De ce te-ai despartit de fosta ta iubita? l-a intrebat brusc Oana, surprinzandu-se chiar si pe sine cu un asemenea subiect indraznet.
    A certat-o scurt cu privirea. Ridul dintre sprancene s-a adancit, colturile gurii i-au coborat pentru o fractiune de secunda.
    — Nu vreau sa vorbesc despre asta.
    A tacut cateva secunde, apoi a spus, dezamagit:
    — Ma duc sa arunc ceaiul asta, nu mai e bun de nimic.
    A luat canile de pe masa si a disparut cu ele la bucatarie. Oana isi framanta palmele in poala, gata-gata sa izbucneasca in plans. Ce proasta sunt, ce mi-o fi venit... L-am pierdut, l-am suparat, am atins un punct sensibil fix cand nu trebuia, eu si nevoia mea de a spune tampenii, la naiba.
    S-a ridicat grabita, s-a dus in hol si si-a tras cizmele in picioare. Trebuia sa dispara.
    Atunci a iesit Andrei din bucatarie cu doua cani din care se inaltau aburi.
    — Nu pleca inca, i-a spus cu voce scazuta.
   Oana sovaia, cu ochii in pamant. Andrei i-a ridicat barbia cu un deget si a privit-o direct.
    — Te rog.
    Oana s-a aplecat din nou, a desfacut incet fermoarele cizmelor, si le-a scos lent din picioare, le-a lasat sa cada pe parchetul vechi si l-a urmat pe Andrei inapoi pe canapea. Tocmai ratase singura ei sansa de a fugi cat o tineau picioarele de vraja acestui om diferit de toti oamenii.
    Au mai stat o vreme pe canapea, band ceai si vorbind (mai mult ea), privindu-se, cunoscandu-se. Trecuse de miezul noptii, Oanei i se inchideau ochii. La ora aceea, fie sforaia in patul ei de jos, cu cartea cazuta langa pat, fie se ruga de Lola sa plece din club, dorindu-si cu ardoare sa sforaie in patul ei de jos, in camera de camin.
    — Hai sa mergem la munte! i-a spus el dintr-odata.
    Oana a crezut ca n-a auzit bine. Unde sa se duca? Si mai ales cand? Si cu ce?
    — Am la mine masina unui amic. Daca pornim acum, in trei ore suntem pe partie la Sinaia.
    — Dar eu nu stiu sa schiez...
    — Nici eu. Nu mergem la schi. Mergem la munte. Bem o cafea, la 7 dimineata suntem inapoi, tu te duci la munca, eu imi pregatesc geanta foto si plec la uzina sa fac poze.
    Oanei i-a trecut prin cap ca nu era deloc pregatita pentru munte, era in fusta si ciorapi (rupti la varf), cu cizme cu toc si palton de lana, fara caciula si fular, nici vorba de manusi. Dar cui ii trebuie manusi pe partie cand de mana te tine un barbat atat de frumos...
    — Hai!”

Vezi detalii de pret


Cea de-a doua carte din turul de sfarsit de Martie este Secretul Orhideei scrisa de Lucinda Riley. O poveste emotionanta dar si sfasietoare in acelasi timp. 


Lucinda Riley - Secretul Orhideei
 In copilarie, Julia Forrester a petrecut multe ore idilice in sera domeniului Wharton Park, unde bunicul ei cultiva flori exotice. Astfel ca, atunci cand in familia ei are loc o tragedie, Julia se intoarce la linistea de la Wharton Park si la sera de aici. Primise recent mostenire de ;a charismaticul Kit Crawford, cladirea, precum si toate dependintele domeniului sunt in curs de renovare. Kit si Julia descopera astfel un jurnal vechi si pleaca in cautarea bunicii Juliei, pentru a afla adevarul despre o iubire care aproape ca a distrus Wharton Park. Astfel, Julia este purtata inapoi in timp, in lumea Oliviei si a lui Harry Crawford, un tanar cuplu despartit de Primul Razboi Mondial, al carui destin se va rasfrange in chip tragic asupra genera­tiilor viitoare. O carte sfasietoare, Secretul orhideei isi poarta cititorii din Europa devastata de razboi in Thailanda exotica, pe urmele unei povesti de iubire de mult apuse.
Abia astept sa intru in pielea personajelor.

Vezi detalii de pret 


Si ultima carte din cele trei pe care vreau sa le citesc acum de sfarsit de luna Martie este Intr-un camin de domnisoare. Calator din noaptea de Ajun de Anisoara Odeanu. Trebuie sa recunosc faptul ca nu stiu foarte multe despre aceasta scriitoare, insa pentru prima impresie pot sa va spun ca pare foarte interesanta, si chiar daca nu ma astept sa gasesc sentimentalism in aceasta carte, sunt sigur ca voi putea intalni un freamat de sensibilitate.

Scriitura frusta, lucida si lipsita de sentimentalism, dar nu si de sensibilitate, din romanele Anisoarei Odeanu i-a adus autoarei elogiile colegilor contemporani de breasla si aprecierea publicului. Generatii de cititori s-au identificat cu personajele ei feminine -nelinistite, singuratice, vitale, aflate mereu in cautarea noului si a emotillor. Dany Penzza, eroina din Intr-un camin de domnisoare, si Olga din Calator din noaptea de Ajun sunt tinere studente cultivate, curioase, boeme, dar care par sa astepte tot timpul, mai mult sau mai putin constient, ivirea dragostei. Sentimentele si experientele lor amoroase vin si trec, notate de cele doua fete cu minutie si cu un soi de detasare impartiala care ascunde, de fapt, nostalgia unei mari iubiri. Ar putea aceasta sa fie Peter, neamtul care apare in ambele romane, personaj capricios ce pare sa-si puna amprenta definitiva asupra iubitelor sale? Jurnale ale trairilor sufletesti, romanele Anisoarei Odeanu sunt un omagiu adus tineretii mereu surprinzatoare, libere si dezinvolte. 

Fragment din carte:

"Duminica dimineata, cand m-am trezit, soarele nu se ridicase inca sus. Rasarise, fara indoiala, undeva, departe in vale, dupa zidurile Bucurestilor. Din campurile acelea indepartate, cotropite de lumina, razele se rostogoleau ca un abur auriu, spre orasul mare ce-si dormea, greoi, somnul de dimineata. Coloana de copaci ce captusea desfasurarea de ziduri si de coperisuri ce se vedeau de la fereastra camerei noastre, ca niste imense sloiuri de gheata incalecate, era suflata cu aur fumegand in crestet. Fiecare copac parea o urna in care s-au aprins mirodenii aurite. 
Deasupra caminului, cerul era limpede si transparent, de-o transparenta ce-l facea mai inalt. 
Vrabiile se sculasera si zburau ciripind, de pe coperisul caminului II pe al subsecretariatului presei, iar, de acolo, dupa alte ziduri, mai departe, sau se pravaleau mult intre crengile cu frunze abia incoltite din gradina noastra. 
Baby si Marta dormeau. Amandoua ghemuite, cu fata la perete si cu plapuma bine varata sub ele, din toate partile. Camera era destul de curata, masa si noptierele frumos aranjate, paravanul de la cuier tras la loc (Baby avea mania sa aranjeze camera in fiecare seara, ca sa-i faca impresie buna cand se trezeste, dimineata). Hainele, atat ale lui Baby, cat si ale Martei, erau asezate la picioarele patului, in ordinea in care s-au dezbracat si in care aveau sa se imbrace dimineata. Ieri seara, colegele mele de camera s-au intrecut pe ele insile: pana si pantofii le stateau, sub pat, cuminti si resemnati. (Aveau un aer obosit ca si cand n-ar fi dormit toata noaptea. I-am compatimit sincer.) 
La mine, situatia nu era aceeasi. Un pantof de-al meu dormea adanc si fara griji sub masa, celalalt era, probabil, sub patul meu, pentru ca nu l-am gasit nicaieri cu privirea. Ciorapii stateau amandoi in fata patului, luciosi si plati, incolaciti ca doi serpi, restul hainelor, pe care aveam obiceiul sa le pun si eu la picioarele patului, lunecasera probabil jos, din cauza foilor de crpe-de-chine lucios care erau sub ele. 
Asta noapte am visat un vis in urma caruia m-am trezit plangand: Eram cu Peter in gara Hannover-ului, asa cum ne-am despartit acum doi ani. Era o ora inaintata din noapte, aproape de sfarsitul ei: ora cand stelele se sting si luna paleste treptat. Peronul era imens si pustiu. Lampi galbene il luminau obosit. Abia difuzau lumina pe o raza de cativa metri in jurul lor, incolo navalea noaptea, o noapte prafoasa, inabusitoare. Hamali cenusii impingeau carucioare cu bagaje, ce huruiau sinistru pe pavajul gol... 
Ca printr-un truc cinematografic, imaginii lui Peter i s-a suprapus Dinu. Ne desparteam pentru totdeauna. Dinu statea tacut, cum statuse odinioara Peter, in mijlocul peronului, abia deslusindu-se din umbra. 
Tot ca si la cinematograf, au trecut ani... "


Vezi detalii de pret


Trei povesti diferite, cu trei autori diferiti dar cu aceeasi idee minunata. Abia astept sa ma delectez citindu-le in prag de seara, la lumina lumanarilor parfumate si o cafea pe masura.

Voi ce carti doriti sa cititi pentru acest sfarsit de luna Martie?