sâmbătă, 3 martie 2018

Chiar daca am gresit, cu atat de multe, tu esti steaua ce ma ocroteste



Aseara am vazut o stea cazatoare si mi-am pus o dorinta. Acea dorinta ascunsa atat de adanc in strafundul sufletului meu, incat a trebuit sa sap prin dureri, tradari, dezamagiri si regrete. Nu a fost usor, pamantul era udat cu lacrimi si mi-a ramas de cateva ori impotmolita speranta, insa sunt o fire extrem de incapatanata si nu m-am dat batuta. Am continuat sa sap. Am dat de amintiri dureroase pe care nu le-am putut arunca in groapa uitarii, asa ca le-am colorat in verde si le-am pus deoparte. Regretele mi-au dat batai de cap, recunosc. Radacinile lor erau foarte groase, dar am gasit rezolvare. Am stropit greşelile care au dus la creşterea lor cu acceptare si au dispărut ca prin magie.
Mi-am zis ca ce-a fost mai greu a trecut, m-am inselat amarnic. Frica m-a cuprins instant cand am intalnit persoanele ce mi-au inveninat sufletul cu ura si razbunare. Tremuram din toate incheieturile coplesita de o nervozitate fara seaman, dar am zarit sticluta iertarii pe un raft prafuit. 
Am baut din ea fiind apoi acaparata de liniste. Acele persoane au plecat si-n urma lor soarele a inceput sa rasara.
Am trecut peste acest obstacol greu si am continuat sapaturile, insa ce era mai rau acum avea sa vina. Am spart o teava si din ea a inceput sa tasneasca sange clocotit. Mainile au inceput sa ma usture cumplit, dar nu se compara cu chinul la care era supus sufletu-mi inundat. Nu stiam ce sa fac, suferinta nu ma lasa sa gandesc coeerent, durerea devenind din ce in ce mai insuportabila. Imi venea sa renunt. Lacrimi fierbinti curgeau in acel rau al durerii care siroia continuu. Prostuta de mine. Singura am spart aceasta teava a ignorantei pe care tot eu am ingropat-o acum mult timp pentru a nu lasa propriu-mi izvor al disperarii sa ma duca spre pierzanie.
Asa ca am continuat sa plang si sa plang si sa plang. Soarele se inalta tot mai mult pe zidul toracelui meu, lasand in acest timp ca lacrimile-mi amare sa curga odata cu raul sangeriu ce se formase in mine. Le-am lasat sa curga pana au secat. Razele soarelui ma umpleau de caldura, crescand sub mangaierea lor campuri cu flori multicolore.
Si printre miliardele de flori parfumate, am zarit-o. Dorinta ascunsa. Am fugit agale spre ea pe cararea serpuita pana ce-am sarit in braţele ei, cotopindu-ma cu ea.
Triluri de pasarele au inceput sa cante din padurea frageda si deasa ce ascundea capatul unui curcubeu. Parfumul florilor deveni mai intens, mici animalute facandu-si lor printre petalele lor. Albastrul senin al cerului stralucea in reflexia lacului cristalin la marginea caruia se afla un cufar auriu. Se deschise in bataia aripilor unui fluture superb, ridicandu-se spre vazduh amintiri pline de bucurie, iubirea nemarginita si bunatatea cu ochii blanzi.
Am luat praful stelei cazatoare si am tesut o rochie pentru dorinta-mi ascunsa. Acum fericirea mea stralucea.
Mi-a luat multa vreme  sa realizez ca ceea ce-mi doream cu atata ardoare se afla in interiorul meu. In tot acest timp mi-am ingropat fericirea din suflet orbita de cautarea ei in altele. Dar acum am gasit-o, mi s-a indeplinit dorinta pusa unei stele cazatoare.

Acum tu esti steaua mea care ma ridica si imi da lumina ei incalzindu-mi inima si sufletul meu ranit pe care tot tu le vei vindeca.

O simt.