luni, 23 aprilie 2018

Dă-mi sufletul înapoi!



Mi-ai consumat atâția ani din viață doar ca să îmi arăți că ești mai presus de lume. Oare sufletul meu nu contează pentru tine? Am fost doar o cârpă în mâinile tale? Ne-am făcut atâtea promisiuni și m-ai strâns în brațe asigurându-mă că vei fi lângă mine mereu. Au fost doar minciuni? Poate că da. Asta înseamnă că pentru tine totul a fost o joacă.

 Mi-ai furat cei mai buni ani din viață și mi i-ai închis în negura suferinței. O suferință amară pe care am acceptat-o cu stoicism în numele unei iubiri ce trebuia să fie pentru totdeauna. Am sperat, am visat, am iubit, am trăit. Poate că nu a fost în zadar. Am învățat multe. Am învățat să nu mai cred în orice vorbă și să mă gândesc de două ori înainte de a crede orice spune cineva. 

Regrete am, bineînțeles.

  Regretul că am uitat ce înseamnă să fii iubit, să fii     respectat. Regretul că persoana calmă și iubitoare care   eram înainte s-a transformat într-o ființă nervoasă și   stresată din cel mai nesemnificativ motiv. Oare voi mai   fi vreodată ființa care am fost cândva? Poți să îmi   răspunzi la asta? Dă-mi anii înapoi! Redă-mi clipele de   fericire și visele. Dar stai! Am uitat! Nu poți face asta   pentru că ești prea prins în superficialitatea și orgoliul   tău.

  Îmi pare rău că am crezut în tine. Că m-am lăsat   păcălită de vorbe dulci și promisiuni deșarte. Lasă-mă   în suferința mea și vezi-ți de drum. Poate vreodată voi   avea și eu motive să sper din nou, să reușesc să îmi scot   sufletul din negura uitării, să reușesc să iubesc din nou   cu toată ființa mea și să dăruiesc fiecare clipă din viața   mea unui om care merită.

 Fii fericit, omule! Poate vreodată voi fi și eu.