miercuri, 18 aprilie 2018

Te-am avut şi te-am pierdut - Gabriela Rădulescu - Poezie




A plecat din viața mea. Am fost un idiot că am lăsat-o să plece. De ce am făcut asta? De ce am zis ce am zis și de ce-am făcut ce-am făcut? Acum o vreau înapoi, dar sunt convins că nu mă mai vrea lângă ea. Am și încercat să iau legătura cu ea când ne-am întâlnit la metrou acum două zile dar m-a privit cu dispreț și scârbă. Privirea aceea parcă m-a ucis. Parcă mi-a rupt sufletul în două. De două zile plâng încontinuu. Știu că sunt bărbat și nu ar trebui, însă nu mă pot abține. Viața mea parcă s-a terminat aici. Îmi aduc aminte de fiecare clipă petrecută cu ea, fiecare alint pe care mi-l găsea, fiecare sărut pe care mi-l dădea. Mă iubea atât de mult...... Și eu am trădat-o. Nu știu ce-a fost în capul meu. Am crezut că găsesc la alta ceva mai bun. Dar acum îmi dau seama că ceea ce este ea nu va fi nimeni niciodată. 

Ea este ca o zeiță pentru mine. Este muza mea, mireasma florilor de primăvară, lumina soarelui de vară, adierea vântului ce îmi mângâie fața. Ea este totul pentru mine și acum nu mai este a mea. Acum este fericită în brațele altuia. Dansează cu el, îi spune tot ce odată îmi spunea mie. Îi oferă toată iubirea care îmi aparținea mie. O să regret o veșnicie greșeala asta și nu pot decât să o las liberă. În fond îubirea înseamnă să te bucuri pentru fericirea celui iubit, chiar dacă e fericit alături de altcineva. Te iubesc și te voi lăsa să fii fericită. Până atunci, am scris ceva pentru tine. Știu că nu o să citești niciodată această poezie, însă e pentru tine, iubita mea. Ea sună cam așa:

Te-am avut și te-am pierdut
În neant ai dispărut
Sufletul meu l-ai ucis
Când adio tu mi-ai zis.

Am făcut multe greșeli
Ți-am cauzat neplăceri,
Lacrimi multe ai vărsat
Doar pentru al meu păcat.

Îns-acum îmi pare rău
Și te vreau la brațul meu
Să îți dau flori de mușețel
Să-mi dai al tău suflețel.

În pustiu parcă mă simt
Acum făr'al tău alint.
Vino înapoi la mine
Să mă faci să mă simt bine.

Zahărul s-a terminat
Cafeaua plină de zaţ
E amară și ar vrea
Dulceață de pe buza ta.

Crede-mă că nu-i ușor
Să trăiesc cu al tău dor.
Te-aș scoate din mintea mea
Dacă numai aș putea...

Când am scris-o m-am gândit că poate o să fac cumva să o primești din întâmplare. Să o scap undeva în preajma ta, să îți împrumut o carte în care să o "uit", însă apoi mi-am dat seama că nu are rost. Nu te vei întoarce la mine.

Fii fericită iubita mea. Eu te-am avut și te-am pierdut. Fii fericită și te rog să nu mă uiți...


* Articol imaginar în care fiecare dintre dvs vă puteți regăsi. Tratați-l ca atare.