joi, 31 mai 2018

Poem în așteptarea titlului - Radu Cătălin Melinte - Poezie












Poem fără titlu - Radu Cătălin Melinte

Mâna-i tremură şi ochiul scormoneşte prin gunoaie
Are-n piept , atât, o umbră, un tic tac de gheonoaie. 
Pe picioare-şi poartă vina de-a fi om într-o pustie, 
Băncile din parc i-s prieteni, singure nu-i cer chirie.

Cu păduchii se-nțelege, doua javre-i stau de pază 
Un instinct de conservare , nebunia-i înarmează .
Umblă gol în văzul lumii, rănile îi sunt medalii
În secunda care-i piere crește imn de funeralii.

Iarna luptă în tramvaie, cetățeni onești înjură 
Și-i proptesc picioare-n spate, pute ca o javră-n șură. 
Ochii nu mai au scânteie, nici cât crește raza morții 
Unui șobolan în cursă , o pecete-n râsul sorții!

Însă-n el e-averea lumii, oligarh de-nțelepciune
Și de-atâta greutate aurul îl tot răpune! 
Trece târşâind papucii, pântecoşi și sparți în talpă, 
Pe spinare îi râd monștrii, toată vina lumii calpă!

Azi e-n piață la obor, mâine e-n troleu la gară 
Însoțit întotdeauna de o umbră care zboară 
Ocolind și dând târcoale peste stârvul lui de oase,
Pare un hoitar ce-aşteaptă cărnuri, putred, copioase!

Pare, însă nu vă-nşele , căci atât ce rară este
Vouă vi se pare hâdă, ochiul mort vă joacă feste.
Șapte lanțuri pe picioare și de mâini legați, la spate
Voi huliți ce nu-nțelegeți...pasărea e "Libertate"!