marți, 21 noiembrie 2017

Iubesc să te iubesc

Cred că știi, draga mea, sau mai degrabă ai văzut, că iubesc să te pot iubi, să pot avea ocazia asta. E genial sentimentul atunci când îl simt adânc întipărit în sufletul meu. Iubesc să te privesc, ai observat din felul în care te mănânc din priviri, cum ochii mei te studiază, cum îți analizează fiecare părticică a corpului. Iubesc să te sorb din priviri, iubesc sentimentul acela incredibil pe care îl simt atunci când mă apropii de tine, atunci când fiecare por din pielea mea cere intens să te ating, acea atracție care mă înnebunește.

Iubesc să te ating, să îmi simt mâna tremurândă de emoție atunci când o fac. Iubesc clipa aceea în care tot corpul o ia razna la atingerea ta, când respirația începe să devină din ce în ce mai intensă, când sângele începe să îmi fiarbă de dorința de a te avea, de a te purta pe culmile plăcerii. Iubesc atunci când te privesc pentru simplul fapt că mă fascinezi atât de mult cu frumusețea ta, încât am momente în care simt că pur și simplu o iau razna de fericire. Oh da..., crede-mă că iubesc sentimentul ăsta. Iubesc să te sărut... Iubesc atunci când buzele mele încet, încet se apropie de tine, atunci când buzele tale moi mă ating și îmi oferă instant o electricitate foarte plăcută. Iubesc când buzele tale îmi acoperă întregul corp în mii de sărutări profunde ducându-mă departe, atunci când pur și simplu mă devorează.

Iubesc atunci când mă iei prin surprindere și mă săruți pe gât, pe buze… Când vrei să mă treacă acei fiori ai plăcerii. Ai un stil debordant de a mă înnebuni până și atunci când doar te joci cu buzele tale în momentele în care te privesc. Și crede-mă că iubesc să te iubesc... Mi-o confirm în fiecare zi cu vârf și îndesat. Iubesc intens momentele în care mă strângi în brațe puternic și nu mai vrei să-mi dai drumul, iar brațele tale calde și primitoare îmi oferă siguranța pe care am căutat-o mereu.

Iubesc clipele în care îmi spui iubitule, pur și simplu îmi înmoi sufletul atât de mult încât simt că inima îmi sare din piept și tot corpul începe să-mi vibreze intens. Iubesc momentele acelea ale noastre când ne devorăm unul pe altul, când îți înfigi unghiile puternic în pielea mea și mă exciți. Ești genială. Iubesc atunci când facem dragoste, pentru că noi doi nu facem sex, ci facem dragoste. Și știi de ce spun acest lucru? Pentru că între noi se formează și o puternică legătură. Pentru că fiecare ne atingem inima și sufletul intens. Știi la ce mă refer, iubita mea.

Iubesc atunci când mă domini, când îmi devorezi corpul ca o felină. Iubesc când mă  iubești intens în toate felurile. Iubesc când mă dai peste cap de tot, când simt că te vreau tot mai mult și mai mult. Iubesc sentimentul acela de a te simți în fiecare zi aproape de mine, pe pielea goală. Iubesc acea mângâiere ce mi-o oferi pe chip. E o senzație inimaginabilă.

Iubesc atunci când bem ceaiul împreună dimineața sau în orice moment al zilei. Până acum nu am mai trăit o asemenea experiență de a te simți atât de bine în compania cuiva doar pentru a savura un ceai. Iubesc atunci când faci baie, iar eu stau tăcut și te privesc goală în toată frumusețea ta, cum te atingi și cum mâinile mele cer intens să te atingă la rândul lor.

Apropo, mă exciți tare când te atingi oriunde în baie... dar încă ceva, să nu uit, mai iubesc și atunci când facem baie împreună, când mă speli pe cap sau îmi speli tot corpul fără ca eu să fac vreo mișcare... dar îmi mai place și când sunt nevoit să mă aplec pentru a putea să mă speli pe cap, fiind mai înalt, ceea ce mă amuză. Îți aduci aminte cum îți spun atunci? Dacă ai uitat, deși știu că nu, sunt aici să îți reamintesc. Întotdeauna îți spun pitica mea. Bineînțeles că tu vei avea replica aia de "hei", genial, pot spune, iar asta mă încântă.

Iubesc atunci când și eu îți fac baie, când te ating, când îmi vine să fac dragoste cu tine atunci, acolo, așa cum suntem..., dar știi că oricum o facem împreună în baie..., ador să te simt goală, udă toată de dușul fierbinte, pe trupul meu. Nu știu dacă ți-am zis, dar mai iubesc și felul în care mă atingi. Ai un stil incredibil de a trezi lupul din mine ce ar vrea să te devoreze pur și simplu. Oh, da..., crede-mă că ai o atingere care mă înnebunește. Iubesc atunci când ai grijă de mine, când simt că fac parte din tine. Iubesc atunci când luăm masa împreună, când, orice aș face, ochii mei îți studiază formele, stilul minunat în care mănânci.

Iubesc când te văd în colanți la masă, îmi vine în momentul ăla să te urc pe ea și să mă înfrupt din trupul tău fără nicio rușine, să te dezbrac și să intru în tine adânc. Iubesc momentul acela când plec de acasă și mă săruți și îmi spui că abia aștepți să ajung din nou lângă tine, oooooh..., să nu uit, iubesc atunci când îmi spui că nici nu am plecat iar ție îți e deja dor de mine sau momentele în care doar ce am plecat și la scurt timp primesc mesaj cu ce fac și cât mai am până ajung spre tine. Iubesc fiecare moment în care sunt lângă  tine și chiar și acele momente de depărtare. Și știi de ce? Pentru că va veni vremea când voi ajunge la tine. Iubesc ziua când te voi reîntâlni.

Iubesc să te iubesc pur, simplu și cu atâta intensitate, iubita mea frumoasă.