vineri, 19 ianuarie 2018

Alo ? Te iubesc

Telefonul sună. Căutând în grabă prin rucsac după el, vântul bătea foarte puternic și de abia, de abia, dacă reușea prin haosul ce era prin rucsac. Îl găsește într-un sfârșit și, privindu-l, rămâne surprins.
- Bună, Magda.
- Bună, Andrei. Pe fundalul sonor se auzeau mașini circulând pe șosea, cu un ecou de zeci de claxoane, semn că era într-o zonă a orașului foarte aglomerată.
- S-a întâmplat ceva, draga mea?
- Nu, iubitule, doar mi se făcuse dor de tine și voiam să-ți aud vocea.
- Magda, spune-mi ce s-a întâmplat?
- Ți-am zis că nu s-a întâmplat nimic doar că...oricât încerc să nu mă gândesc îmi e tare greu când nu sunt lângă tine și nu știu cum să canalizez treaba asta.
- Iubita mea, te rog să te liniștești. Ți-am zis că totul va fi bine. Nu te mai întrista. Crede-mă că și mie îmi este tare greu fără tine, dar încerc să mă liniștesc doar la gândul că în curând te voi strânge în brațe.
- Știu, iubitule, dar nu toți putem fi ca tine și ești conștient de acest lucru.
- Bineînțeles că sunt conștient.
- Doar că...vocea se opri pentru o clipă, timp în care lacrimile își croiseră drum pe chipul ei.
- Să nu-mi spui că plângi acum?
- Iartă-mă, te rog să mă ierți. Chiar încerc în vreun fel să le țin sub control dar nu reușesc, oricât aș încerca. Vroiam să-ți spun că te iubesc din tot sufletul meu.
- Nu plânge, Magda, te rog.
- Iartă-mă dar uneori nu le pot opri, ca acum.
- Unde ești ?
- La metrou, la Piața Unirii.
- Bine, stai acolo și așteaptă-mă, sunt în apropiere. Telefonul se opri. Magda își lua geanta căzută lângă peron și văzu un loc liber unde să se așeze pentru a se liniști. Timpul trecea destul de greu. I se păru că dura o veșnicie și el nu mai venea. Andrei alerga cu disperare către locul unde se afla Magda și, deși simțea că picioarele îl lasă, nu conteni și își continuă drumul fără ezitare.
Ploaia îi cam dădea de furcă, având în vedere că era încălțat în niște pantofi, motiv bun pentru a nu avea un control foarte bun asupra picioarelor sale, dar nu se dădea bătut deoarece își dorea să ajungă cât mai repede la ea pentru a o liniști.
În depărtare se vedea gura metroului și, răsuflând ușurat, se opri pentru o clipă și bagă mâna în buzunar după portofel. Avea nevoie de un respiro, măcar de câteva secunde, mai ales că întrerupse pentru câteva săptămâni antrenamentele la sală și își ieșise din formă.
Introducând cartela magnetică în aparat a pornit din nou către locul în care se afla iubita lui. Peronul era împânzit de oameni de tot felul, de abia reușeai să arunci un ac. Se știa că în weekend întotdeauna e aglomerat, mai ales că lumea ieșea la plimbare și la o gură de aer proaspăt.
O zărește în capătul celălalt al peronului, cu mâinile la ochi ștergându-și lacrimile.
- Bună, draga mea.
- Waaaaa, ai ajuns ? Am crezut că nu mai veneai.
- Ți-am zis că sunt în apropiere. Brațele ei nu mai conteneau și l-au cuprins atât de repede în brațe, sufocându-l.
- Auuu, ușor, ușor, iubita mea. Acum doar două ore ce ne-am îmbrățișat.
- Ți-a fost dor de mine foarte mult din câte observ.
- Foarte mult. îi șopti ușor la ureche. Am crezut că nu mai pot respira fără tine. Nu știu ce am să mă fac, Andrei.
- Adică?
- Sunt foarte sinceră cu tine, nu știu ce am să mă fac dacă nu ești lângă mine.
- Parcă sunt derutată, nu mai știu de mine.
- Trebuie să te înveți și fără mine, Magda, nu se poate unul lângă altul, bot în bot mereu, doar știi și tu.
- Nu se poate bot în bot? se auzi deodată glasul ei răgușit. Un zâmbet prelung i se ivi pe chipul lui Andrei.
- Yaaaaa, cum adică non stop, bot în bot. Tu vorbești serios?
- De ce nu, Andrei? Nu pot trăi fără tine.
- Magda, te iubesc. Privind-o în ochi și cuprinzandu-i chipul între mâini o sărută, o sărută ca și când nu ar fi făcut-o niciodată așa. Deodată inima îi pulsa mai puternic decât de obicei, o simțise și el diferită dar ce putea face, îl atinsese fix în inimă.
- Și eu te iubesc, iubito.
- Te invit la o cafea, așa ca o întâlnire, doar noi doi, ca în prima zi.
- Hai!
 Cuprinzându-se de mâna amândoi și privindu-se în ochi, se îndreaptară agale către ieșirea din gura de metrou. Soarele își făcu loc puternic printre norii negrii ce se adunaseră pe cer. Cei doi zâmbiră și priviră spre soarele ce le încălzea privirile.
- Cum a fost azi?
- Urât, Andrei.
- De ce a fost urât ?
- Păi, unde nu ești tu nu e nimic frumos. Tu înfrumusețezi ziua cu simpla ta prezență.
- Wooooow, tu ori te-ai pus astăzi pe mine să mă înnebunești de tot ori chiar vrei să mă înnebunești de tot. Una din două e sigur.
- Eu cred că pe amândouă, Andrei, știi că nu-mi plac jumătățile de măsură.
- Observ. Îți recomand să ai grijă, totuși.
- De ce spui asta?
- Pentru că o dată pornită furtuna nu se poate opri.
- Ce furtună, iar vorbești în fabule? Chiar îți place să mă bagi în ceață tu pe mine.
- Furtuna din inima mea, iubito.
- Aaaaaaa, așa da, vezi că poți fii și concret.
- Pot, doar mă cunoști.
- Ce ai vrea să bei?
- Pentru mine un capuccino și muuuuultă friscă.
- Și pentru mine tot un capuccino vă rog dar să fie și cu un sirop de ciocolată. Va mulțumesc!
- Cu multă plăcere, domnule...

Continuarea în următoarea postare. Rămâneți aproape pentru a vedea cum vor decurge lucrurile între cei doi îndrăgostiți.