duminică, 25 februarie 2018

Îmi dau lacrimile doar când îți aud numele, atât de dor îmi e de tine



Astăzi e una din zilele alea triste în care nici măcar soarele sau vremea frumoasă nu-ți mai pot rămâne alături ștergându-ți gândurile grele sau măcar să te aline.
Totul în jur s-a scufundat într-o tăcere muribundă, unde nici măcar păsările nu mai au curajul să-și cânte piesa lor frumoasă. E totul trist.
Îmi dau lacrimile doar când gândul mă duce la tine, dar ce pot face? Nu-mi rămâne de făcut decât să privesc pe geam în gol cum vântul bate acrobatic brazii încă verzi ai orașului.
Îmi este dor de tine, azi mai mult că oricând, și aș fi vrut să te văd în fața mea, să te pot strânge în brațe și săruta buzele tale fine.

Îmi dau lacrimile doar când îți citesc numele tău în cărțile pe care le tot răsfoiesc în dorința de a te alunga din gândurile mele măcar câteva momente.
E, încă, o lupta continuă în mine și pot spune chiar conflictuală.
Mă lupt cu inima asta care nu contenește să întrebe de tine, de mintea asta ce rememorează fiecare clipă cu tine.


Strâng din dinți și încerc să-mi limpezesc mintea de tine, liniștea îmi e tulburată de frumusețea chipului tău ce îl zăresc în fiecare femeie ce se perindă prin fața casei mele.
Astăzi este ziua aia în care parcă nimic nu se leagă, aia în care nu am puterea decât să rămân tăcut, ascuns în lumea asta nebună.
Îmi dau lacrimile numai când știu cât inima mea tânjește după tine ca o albină după flori, ca un pământ uscat ce așteaptă din clipă în clipă un strop de ploaie pentru a mai putea trăi.
Îmi dau lacrimile când văd că totul în jurul meu îmi aduce aminte de noi, de clipele în care ne iubeam și ne doream ca doi nebuni.

Astăzi îmi dau lacrimile pentru fiecare zi ce-a trecut fără să fiu lângă tine și pentru fiecare zi ce va mai trece știind că nu te voi putea vedea.