joi, 14 iunie 2018

Cimitir - Radu Catalin Melinte - Poezie














Cimitir - Radu Catalin Melinte

Lumina dimineții mi-a mai albit din vise
Când umbrele de ceară se scurg sub gene-nchise,
Ridică-te și umblă, ia-ți lumea în spinare.
Te sprijină-n ideea de viață trecătoare.

Te uită cum se-agață, de nori, un pui de soare
Și fug sfios tenebre în zborul de cicoare,
Se cațără pe stalpul unei zidiri bătrâne,
O ederă stufoasă cu brațe de cadâne.

E rece piatra morții, zăpadă dăltuită.
Trage prin pori caldura, cu negru scrijelită
Ce-a fost odată umblet , speranță și-amagire.
Acum... doar oase albe...  doar pentru amintire.

De-atatea ori eu pasul l-am risipit pe dale 
Și de pe orice cruce ce-am întâlnit în cale,
Am măsurat o viață și un destin al sorții
Si când șopteam un nume credeam că îl smulg morții...

Îi știu pe dinafară, mi-s dragi, ei nu mă ceartă.
Nu lingușesc nimicul, nu-s rușinați că poartă
Pe goliciunea firii o zdreanță deșirată
Îi port adânc în mine , prin viață înc-odată! 

       
Trimiteți un comentariu