sâmbătă, 2 iunie 2018

Rapsodie de vară - Radu Cătălin Melinte - Poezie














Rapsodie de vară - Radu Cătălin Melinte


Dacă-n nări îmi umblă teii, stând de strajă-n bulevarde
Și îmi pare că orașul, arde-n trandafiri cocarde
Eu de lipsa mâinii tale, strâng în palme mângâiere
Noaptea pletei tale grele, sâni ce mă-nvațau tăcere.

Ultimul tramvai se pierde , șarpe lunecând alene;
Cade-n ochiul lunii pline, blocuri picotind  din gene.
Amăgirea unei zile trage storuri a culcare.
Parcul umbrele își cheamă subțiate-n lampadare.

Mi s-au înmulțit de-o vreme, ani în alb și în regrete
Și nici noaptea nu m-ajută, ai îmbătrânit poete!
Doamnă, numai câteodată, mă mai mint că mă ții minte
Și că visele visate, le jelești ca pe-oseminte.

Nu mai am demult ce teme , nu poți pierde-a doua oară
Cerul care mă apasă, în ideea de povară.
Teii te aduc aproape și te-asemui c-o întrebare
Dac' ai vrea în noaptea asta, să-mi devii nemuritoare...

 Eșuat ca pe o plajă, pe cămașa ta de noapte,
M-ai primit s-ascult izvorul, sângelui pulsând a șoapte...
Și dacă te mint cu zorii, nu mai știu a câta oară,
Voi veni să cer iertare ca în fiecare vară!



        
Trimiteți un comentariu