duminică, 19 august 2018

Cum să rămâi puternic într-o lume slabă. Puterea de-a învăța să te bucuri de viață în orice situație, fie ea bună sau rea. Totul se află în tine și doar tu ești singurul care te poate face să te ridici.


Anul trecut în noiembrie am decis că este timpul să încep să scriu, să fac tot ceea ce trebuia să fac de mult timp. Așa că am ales să-mi deschid un blog personal în care să vorbesc lumii din experiența mea și mai ales despre iubire, să-i motivez și să-i fac să aibă mai multă încredere în ei. Planul de bătaie a fost făcut așa că m-am apucat de treaba, ocazie cu care a trebuit să recontruiesc de la zero tot ce înseamnă social media, promovare și toată muncă din spatele blogului meu. În tot acest timp am întâlnit oameni de tot felul, unii buni, alții deplorabili, unii care au plecat și alții care au mai rămas și-acum.

Drumul n-a fost greu, din contra a fost muncă acerbă, nopți nedormite, zile pierdute și sacrificii enorme. Începând să cunosc oameni am început să le fiu observator prin orice lucru posibil, postări, comentarii, chat, în discuțiile cu mine, în comunicările lor cu alții și etc.
Am observat atâtea nelalocul lor, tristeți covârșitoare pentru banalități, delăsare, moarte interioară, neîncrederi și câte și mai câte. În ciuda a tot eu le zambeam, prin orice metodă posibilă, fie că era vorba de postările mele, de pozele mele, de zâmbetul meu, de trăsnăile mele și de multe altele. Am observat că numai știu să se bucure de tot ce au. E dureros, vă spun din suflet.

E dureros, fiindcă aveau atât de multe în comparație cu mine, aveau casă, bani, o viață frumoasă, nopți dormite liniștite și încă altele. Aveau, dar tot erau neliniștiți, triști și abătuți pentru banalități. Nimic nu îi putea scoate din transa lor de tristețe muribundă, nimic și nimeni.

Au meritat oare toate momentele alea dragii mei? Nu cred că au meritat.

În tot timpul ăsta, de opt luni, viața mea a fost perindată de multe nelalocul lor, enorm de multe lucruri care tot încercau să mă copleșească și să mă doboare, dar eu nu le-am cedat, nu m-am lăsat păgubaș, nu m-am lăsat pierdut pe mine însumi pentru anumite lucruri sau greutăți. Nu merita efortul meu, așa că mi-am păstrat liniștea sufletească.
Vreau să vă spun că în tot acest timp au fost momente în care nu găseam uneori măcar o liră să-mi pot cumpăra o pâine, deși lucram un job la negru, au fost zile în care am mâncat o singură dată pe zi sau chiar deloc. Au fost zile în care pur și simplu puteam să mă las răvășit, dar nu am permis să se întâmple asta.

Ce este cel mai frumos în ciuda a tot? Este că niciodată n-am lăsat garda jos, iar pe social media râdeam, glumeam și discutam cu fiecare în parte, că era vorba în comentarii ori pe chat. Un alt aspect important era zâmbetul meu care întotdeauna a rămas la cote înalte.
În toată această perioadă am fost un speaker motivațional pentru mulți dintre oameni, am adus zâmbete, am scris despre frumos, despre iubire, am motivat oameni căzuți la pământ, le-am oferit cuvinte din viața mea, am fost un frate pentru mulți dintre ei.
I-am ascultat cu răbdare când au venit către mine, i-am lăsat liberi în exprimare și le-am cerut să fie sinceri cu mine pentru a-și va putea rezolva problemele. Am fost alături de mulți în momente dificile. Am fost ca un sprijin și-am oferit încredere celor care și-o pierduseră.
Doar câțiva știu povestea mea, din această jumătate de an, iar aceia au fost lângă mine. Clipele acestea au fost unele dintre cele mai dificile pentru mine, dar am învățat încă o dată că trebuie să rămân puternic, căci nimeni n-o va face în locul meu. Tot aici am învățat că orice ar fi, pentru mai mult de 85% dintre oameni, banul guvernează, că uită frați, surori, că dau de pământ cu 
tine fără pic de remușcare, atunci când tu ești oarecum la pământ. Am învățat că sunt singur și trebuie să mă bazez pe mine doar, să păstrez energia pozitivă în mintea mea orice s-ar întâmpla.

Am învățat că să rămâi tu însuți e foarte greu, mai ales într-o lume în care mai toți vor să te schimbe după percepțiile lor, că trebuie să mă gândesc mai mult la mine decât la ceilalți, fiindcă ei n-o vor face cum trebuie. Am învățat din nou că tot ce trebuie să faci în momente de genul este să rămâi pe aceeași undă cu tine, deși alții în situația mea cedau demult.
Au fost zile în care puteam să-mi blestem soarta cruntă, dar n-am făcut-o, ci am rămas alături de voi toți încurajându-vă să iubiți mai mult. Au fost zile în care eram singur, oricum am fost singur mereu, nici măcar cei de lângă mine n-au putut să-mi fie alături pentru treburile lor, zile în care...vă vedeam cât de multe aveați și de câte nu observați, dar pe care nici nu le băgați în seamă.
Au fost zile în care-mi venea să vă dau inima din piept de bucurie și fericire, au fost...atâtea.

Voi încă sunteți triști de iubiri neîmplinite, de lipsa multor lucruri și câte și mai câte, dar omiteți că vă aveți pe voi înșivă și este suficient.
Chiar și când n-ai nimic trebuie să știi să te bucuri de acela. Eu sunt un luptător și voi rămâne așa. 

Voi? În marea majoritate niște pierzători, nerealizând cât de frumoasă este viața.

Astăzi sunt mai puternic decât ieri, astăzi mă bucur mai mult de viața și de ce am decat ieri.