miercuri, 19 septembrie 2018

Te întrebi de ce-ți ofer atâta iubire? De ce fac atâtea lucruri prin care vreau să-ți demonstrez că iubesc tot ceea ce ești? Și de ce aș fi capabil să creez când sunt cu tine?


   
O fac fiindcă ești zâmbetul meu de zi cu zi, pentru că aduci în inima mea atâta iubire cât n-am avut și pentru că ești atât de bună și iubitoare cu mine încât nu-mi vine să cred că exiști. De aceea am să te rog să-mi promiți că...

În momentele în care pleci departe de mine, vei deveni soarele de pe cer ce-mi va trimite în continuare razele sufletului tău cald și-mi vei lumina trupul cu liniște și armonie. Promite-mi că te vei ascunde printre stele și-mi vei dărui din nou strălucirea inimii tale frumoase, iar din lună măreția trupului tău îmbietor.

Promite-mi că îți vei lăsa sufletul jumătate la mine cum l-ai lăsat în fiecare zi și că nu-l vei lua înapoi cum ar trebui. O fac pentru că m-ai învățat atâtea lucruri frumoase și mi-ai adus atâtea minunății ce nu credeam că există. Pentru că ești profesoara inimii mele când am uitat cum e să mai iubești și pentru că încă îmi mai dai lecții despre cum ar trebui să iubesc viața și tot ce mă înconjoară. Și oamenii, și tot.

O fac pentru că fiecare zi alături de tine este unicul lucru ce mă face să simt că trăiesc, că exist și că m-am născut pentru a iubi. De aceea, am să te mai rog să rămâi unde ai venit, să-mi mai oferi ceea ce porți în inimă și să mă mai înveți să repet în fiecare zi, în minte și în suflet, că sunt minunat, frumos și cald, așa cum am devenit de când sunt cu tine. 

Și să nu uiți când mai pleci de lângă mine că, datorită ție, sufletul meu iubește cum n-a iubit vreodată și că doar așa inima mea e împlinită și fericită. Nu te mai întreba nimic, doar privește-mă în ochi și vei găsi răspunsul tuturor întrebărilor tale. Ai să rămâi în fiecare zâmbet al meu, în fiecare colț al sufletului meu și în tot ceea ce sunt. 

Te iubesc, pentru totdeauna, al tău.