marți, 16 octombrie 2018

Dă-mi timp să pot să te am mereu

 

   Era o noapte mai luminată decât de obicei, luna îşi scosese la iveală tot arsenalul său măiastru. Mă ridic din pat agale în timp ce încerc din răsputeri să închid alarma telefonului ce nu contenea nici măcar o clipă să facă o mică pauză. Respir profund. Uf. Prea dimineață pentru mine, se aude vocea mea în gand. Aprind lumina în bucătărie. În grabă aprind aragazul, pun ibricul pe foc şi mă duc să mă spăl pe față. Privesc în oglindă, în timp ce apa şiroaie îmi curge pe chip. Bună dimineața Aline. Şi zâmbesc. Închid uşa cāt pot de uşor pentru a nu răsuna în toată casa. Deschid capacul bolului de cafea. Pun câteva lingurițe în apa clocotită de pe foc şi trag scaunul lângă aragaz.

   Îmi proptesc mâna de obraz şi privesc văpaiele flăcărilor cum se tot înroşesc. Se aude sfârâind, în timp ce sunt pierdut în gânduri. Bun. Bem cafea, îmi spun. Trag cana mai aproape şi torn. Prea fierbinte. O cuprind şi mă îndrept spre fereastră. Vântul adie uşor. Nici zorii zilei nu s-au ivit şi eu sunt treaz. Great. Ah. În sfârşit a venit ziua asta. Schiţez un zâmbet. Abia aştept să te văd iubito. Mor de nerăbdare. Cafeaua încă e prea caldă, aşa că o cuprind cu ambele mâini atât cât să-mi încălzesc mâinile reci. Ridic privirea. Încă ai rămas sublimă lună. Ador să te privesc în fiecare noapte. Tu să nu pleci niciodată de acolo cāt oi trăi ne-am înțeles? Pff, de parcă mi-ar putea răspunde, ce nebun sunt şi eu, am ajuns să vorbesc cu aştrii.

   Lasă că e bine. Apuc mânerul cănii şi gust prima gură de cafea. O caldură uşoara îmi cuprinde trupul, mă încălzeşte. Gustul îmi place. Mai privesc încă o dată cerul şi observ în dreapta maşina. Trebuie să te mai plimb şi pe tine azi. E, hai că e de bine, vei avea companie, că de mine te-ai cam săturat. Azi îți voi face cunoştință cu cineva. Vezi tu, nu îți spun încă. Va fi surpriză. Aprind o țigară. Trag primul fum. Tuşesc. O sting. Nu e bună acum. iau cafeaua cu mine în cameră şi mă aşez. O să te văd. Wow. Îmi iau hainele pregătite cu atãta grijă şi mă îmbrac. Privesc în oglindă. Trebuie să arăt azi foarte bine, deşi nu pun preț pe asta țin morțiş să radiez. Astăzi e ziua cea mare. Abia aştept să te văd iubito. Mi-a fost dor de tine.

   Arunc şăpcălia de căpitan pe cap şi ies, nu înainte să trag după mine şi  cana de cafea. E nevoie, mai ales că nu am putut dormi aşa mult. Reaprind o tigara, poate de data asta va fi mai bine. Si e de bine, îmi zic. Mai beau câteva guri şi o arunc în chiuvetă. Mă încalț. Trebuie să o iau din drum. Am cale lungă de strąbătut până ajung la destinație. Pornesc maşina aburindă. Cam răcoare. Doar e toamnă. Îmi croiesc drum prin întreaga învalmăşeală a oraşului.

   Ceva firesc pentru România. Niciun drum anevoios nu mă opreşte. Şi iote-mă la destinație. Alerg încă în căutarea unui magazin care să îmi schimbe nişte bani sau cel puțin să cumpăr ceva. Am nevoie de flori, urgent. O floare ca tine iubito trebuie să fie înmiresmată de unele la fel ca tine. O floare pentru o floare, cum îmi place mie să spun mereu. Abia aştept să te văd, mi-o repet din nou. Sunt nerăbdător.

   Aprind o țigară să-mi stăpânesc emoțiile. De obicei nu am, însă cu ea întotdeauna se întâmplă să se ivească. E incredibil dar şi frumos, trebuie să recunosc. Cu florile în mână ajung pe peron. Trenul se apropie. Îi aud şinele scârțâind. A venit clipa cea mare. O frână bruscă stăpâneşte mastodontul. Călătorii coboară. Nu o văd. Schițez o întristare. Mut privirea pe celălalt peron. Atunci mi se luminează chipul. Cât de frumoasă. Cât de sublimă. Şi e a mea.

   Mă ascund să nu mă vadă. Vin prin spatele ei şi-o bat pe umărul drept, eu întorcându-mă pe partea stângă. Sunt în fața ei. Îşi întoarce capul şi imediat o sărut, fără să mai poată spune ceva.

   Te iubesc, îi şoptesc printre sărutările mele nesătule. Mi-a fost dor de tine. O cuprind în brațe şi râmân acolo împietrit.

   E cel mai bine în brațele mele. Să nu mai pleci, te rog.