miercuri, 24 octombrie 2018

Între noi nu mai e nimic, iar timpul parcă s-a oprit în loc


   Îți aduci aminte cum ne-am cunoscut? De prima dată când ne-am vorbit? Dacă stau să mă gândesc bine nu a trecut mult timp de atunci. Sunt convins că îți vei aduce aminte de clipele și momentele alea. Eu le rememorez pe toate în fracțiuni de secundă. Parcă ieri s-au întâmplat. Îți aduci aminte de primul compliment? Hai că nu are cum. Nu ți-am zis niciodată că am rămas mut, pur și simplu mi se blocaseră degetele și nu mai puteam scrie nimic. Însă vremurile alea au trecut, iar acum formăm un duo. Nu a fost greu să ajung la tine însă...


   Am colindat hotare parcă infinite ca să pot ajunge la tine. Am îndurat ore cu ploi și cu soare dogoritor. M-a găsit noaptea zburdând printre stele în drum spre tine. Nemărginite țări am rașchetat într-o goană nebună de-a te vedea pentru prima dată. Iar tu..., cu debordanța ta, m-ai făcut să vin la tine, așa cu felul tău de a fi. De aceea, de atunci am încercat să leg inima mea de inima ta, așa cum am putut, pentru a te apropia mai mult, pentru a te face să mă iei lângă tine și să mă iubești.


   Am trișat și o recunosc. Am folosit tehnicile mele ascunse de ochii lumii, asta pentru a te face a mea, pentru a putea să mă înfășor la pieptul tău, pentru a-ți putea mângâia chipul minunat și pentru a-ți săruta buzele ce mă fermecau înnebunitor. Iar acum? Nu mai există nimic între noi. Nimic ce să oprească furtuna ce am stârnit-o să apară între sufletele noastre. Acum? Te-am adus la mine. Și nu am muncit mult. Din contră am folosit doar o parte din felul meu de a fi, asta fiindcă am de plantat mult mai multe în viața ta și a noastră.


   Timpul? A fost oprit de atunci în loc, din acea zi în care ne-am vorbit, asta pentru a îndeletnicii mai bine ceea ce voiam să fac pe viitor. Nu ai idee măcar câte am putut să fac. Nici măcar prin cap nu îți trece. Dar nu am ce să-ți fac, iubito. Acum ești cu mine, trăiești cu mine, iubești cu mine și vibrezi împreună cu mine. 


   Acum tu ești steaua de pe cer cu care vorbeam în fiecare seară și ce crezi i-ai luat locul cu brio. Ești a mea. Nu mai sunt nori în sufletul meu, i-ai alungat. Cum? Cu nemurirea sufletului tău și cu inima ta caldă. Cu finețea ta deosebită și cu atingerea mâinilor tale pe chipul meu. Cu sărutarea ta și cu iubirea ce mi-o oferi. De acum suntem doar noi. Și atât. De acum am să rămân mut în permanență, fiindcă ai darul de a-mi opri cuvintele în cerul gurii. 

   Iar noi? Iubim...din nou...iubirea dintre noi.