luni, 15 octombrie 2018

Poveştile de dragoste nu există doar în filme, ci ele se creează şi în realitate.


   E cam târziu în noapte, asta o ştiu. Aprind o țigară cât să mai opresc setea asta ce-mi mistuie plămânul. Se simte un aer rece venind dinspre geamul deschis larg. Perdeaua încă a rămas trasă, uitată cu un scop. Într-un colț al camerei încă pâlpâie o veioză, lăsată pribeagă să-şi facă treaba. Gândul departe se tot duce. Simt că încet intru în cartea ce-o țin agale în mâini şi mã las purtat de romantismul ei nemărginit. Povestea celor doi e minunată, semn clar că îmi atrage atenția să văd ce se va mai întâmpla.

   Moment în care o văpaie din licuritul veiozei îmi distrage atenția. O privesc. Rămân un pic înmărmurit, atât cât să realizez că poveştile de dragoste chiar există. Şi nu doar în filme sau cărți, ci şi în realitate. Mi-am adus aminte de mine şi de propria mea poveste. Pare totusi ireală, îmi tot dă un imbold creierul nebunul. Nu îi dau importanță. Îl las să-şi facă rondul de gânduri.

   Fumul țigării îmi intră în ochi şi mă trezeşte din visare. Urăsc asta, dar n-am ce face. Îmi întorc privirea din nou către cartea ce-o tot răsfoiam mai adineaori şi încerc să reintru în lumea ei. Reintru, rămăsese doar cuvânt rostit, că în toate încercările mele de reintegrare nu prea a fost cu succes. Aşa că o dau deoparte. Clipa aia a fost fatidică, spun eu, căci m-am furişat din nou în sutele de gânduri neterminabile.

   Atunci ai apărut tu. Culmea că asta mai lipsea. Mă las păgubaş de-a mai mă strofoca să schimb gândul. Covorul gândurilor mă ducea în văzduh. Aşa că iată-mă înlățuit şi de tine iubito. Asta cred că venise ca o cireaşă de pe tort. Uuf, iubito. Şi când mă gândesc cum a început poveste noastră mă trec fiori. E totuşi plăcută senzația. Cât de bine sună numele iubito. Oh da. Încântător.

   Mă opresc pentru câteva secunde. Îmi frec mâna de nas şi îngân printre buze. Ce bine ar fi fost să te am aici lângă mine. Te iubesc oriunde te afli acum. Abia aştept să te întorci din nou acasă.


Eşti sublimă ca un liliac de primăvară. Te ador.