miercuri, 10 octombrie 2018

Reflexia unei iubiri în Amsterdam

   Când iubești îți dorești să oferi persoanei iubite momente și clipe minunate, îți dorești să aduci fericirea pe chipul ei și să-i dăruiești tot ce e mai bun. De aceea pot spune că și cadourile pot fi o completare a iubirii. Doar văzându-i ochii strălucind de fericire poți găsi motive să creezi noi și noi surprize. Ca și ceilalți, și mie îmi place să ofer cadouri persoanei iubite, chiar dacă nu sunt genul care să facă daruri scumpe, din când în când mai fac și excepții.
   Iar dacă acest lucru constă în a petrece timpul alături de ea, totul tinde să fie și mai excepțional. Prin urmare mă aflu în ipostaza în care trebuie să aleg unul special și minunat așa ca ea. Și cum ador să o dau peste cap, fără niciun pic de milă, am ales de data aceasta sa studiez oferte city break pentru un sejur de pomină. Vreau și îmi doresc să fie inimaginabil acest popas în viețile noastre, trăiri ce le vom rememora cu siguranță toată viața.
Nu ai nevoie de foarte multe lucruri pentru a face asta. Și cum nu mai e nimic de spus te îndrum să deschizi laptopul și să cauți destinația care știi că va aduce valuri de extaz în sufletul persoanei pe care o iubești nespus.

   Știi ce pasiuni are? O asculți când îți vorbește de planurile ei?

   Dacă da, atunci dăi bătaie. Eu unul asta am făcut. Și încă foarte atent în detalii. Așa că, ce poate fi mai frumos decât o escapadă romantică, un city break în Amsterdam, orașul arhitecturii? Orașul unde liniștea oferită de lipsa miilor de turișți și agitația din timpul verii îmi oferă prilejul perfect pentru a-mi ține iubita în brațe. Să fim doar noi doi. Să ne plimbăm pe podurile încărcate de frunzele tomnatice și pe lângă clădirile ale căror fațade sunt reflectate în apele din vecinătate. Culoare, tonus, distracție, oameni deschiși și plini de viață. Destinația perfectă. Pentru o iubitoare de arhitectură, muzee, dans și de tot ceea ce e frumos, așa cum este iubita mea, m-am decis să spun NU muncii. Măcar pentru un weekend.

   Intru pe site-ul despre care știu că are cele mai bune oferte pentru ce am eu în gând. Un city break Christian Tour. Încep să caut, cu răbdare, printre oferte. Nu-mi ia mult și găsesc câteva oferte city break pentru hoteluri Christian Tour în Amsterdam. După ce mă hotărăsc asupra hotelului, încep să-mi înșir pe hârtie obiectivele turistice pe care vreau să le vizităm. Totul trebuie să fie pregătit până în cel mai mic amănunt. Piața de flori din Amsterdam este prima pe lista mea. Amplasate pe barje plutitoare, standurile cu flori oferă o lume colorată și parfumată.





Sursă foto: blogdetravel si pt.depositphotos.com


   Vom continua itinerariul din city break Christian Tour mergând în Parcul Vondel. Nu putem să-l ratăm, fiind cel mai mare parc din Amsterdam. Situat în apropierea Muzeului Van Gogh, care și el este pe lista mea, vom face turul complet al acestor obiective. Sunt pregătit să pierd oricât timp este necesar pentru ca iubita mea să asimileze totul și să fie pregătită pentru următoarea destinație.



Sursă foto: TVL.ro si Great Runs

   Muzeul Rijksmuseum este locul unde știu că va suspina de plăcere. Vizuală. Aici sunt găzduite operele celor mai importanți artiști olandezi, dar unul în special îi va atrage privirea. Johannes Vermeer cu a lui Fată cu cercel de perlă.

 
                                                 Sursă foto: rtv.net si theculturetrip.com


   Vreau să vizităm Morile de vânt. Situate în Sloten, Molen van Sloten, este singura moară deschisă în totalitate publicului.


  
Sursă foto: www.consilierturism.ro și Descopera Travel

   Am toate atuurile de partea mea pentru a transforma această mini vacanță, într-una de vis. Nimic nu este mai romantic decât să ne plimbăm pașii în jurul canalelor pitorești, cu gândul la cina ce o vom lua pe terasa restaurantului Canvas. Situată la etajul al șaptelea al clădirii Volkshotel ne va oferi o vedere minunată asupra orașului. Culorile toamnei la masa noastră. Noaptea ne vom distra în Club Canvas, unde vom dansa și ne vom relaxa.

  
Sursă foto: tripadvisor și www.volkshotel.nl

După toate aceste escapade țin morțiș să vedem unul dintre monumentele forte ale Olandei.

Parcul Kinderdijk – Monument UNESCO

De secole, Olanda se confruntă cu inundații cauzate de creșterea nivelului apei și au tot găsit metode pentru a supraviețui. Una dintre cele mai vechi și care a funcționat și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, este metoda drenării apei în perioada creșterii nivelului cu ajutorul morilor de vânt.
În acesc scop a fost creat Parcul Kinderdijk, un sistem de management al apei unde 19 mori de vânt înfruntă cu stoicism curenţii de aer. Acum morile nu sunt în funcțiune și zona a fost declarată patrimoniu UNESCO.
Parcul nu are taxă de vizitare și dimineața se umple de alergători și bicicliști. Pentru plimbări mai lungi pot fi închiriate biciclete sau vaporașe.

Sursă foto: www.floriledepiatra.ro

Insula Marken & Farul din Marken

Fosta Insula Marken (acum peninsulă) este o frumusețe rară datorită caselor din lemn, presărate printre canale, și datorită farului care luminează dincolo de Markermeer.
Încă din anii 1700 acest far ghida vasele olandeze înapoi în port.
Casele tipic pescărești, care parcă se termină în apă, sunt o relicvă a tradițiilor olandeze și sunt foarte îndrăgite. Pentru a ajunge la farul Marken este necesară o plimbare plăcută de 15 – 20 de minute. Pentru scurtarea timpilor sau mărirea traseului, pot fi închiriate biciclete din parcarea principală a orăşelului. Un peisaj rustic, plin de mioare și văcuțe pufoase.
                                                        Sursă foto: www.floriledepiatra.ro
Planul este făcut, de aceea sunt ferm convins că vom petrece atât de multe momente minunate împreună. Dacă și voi vă doriți, vă invit, cu această ocazie, să vizitați site-ul www.christiantour.ro și să organizați o astfel de surpriză persoanei pe care o iubiți.
*Articol scris pentru proba a-II-a din concursul SuperBlog 2018.