duminică, 11 noiembrie 2018

Nu haina îl face pe om, ci felul în care se comportă cu ceilalți



          De când mă știu am înțeles că haina nu îl face pe om, sau cel puțin așa am încercat să mă păstrez, însă am ținut dintotdeauna să încerc să rămân un om plăcut, cald, în limita posibilităților mele. Am crezut de cuviință că mai important decât o haină este modul în care te comporți cu cei din jurul tău, de cum privești oamenii așa cum sunt ei, cu bune și cu rele. De aceea vreau să vă spun astăzi că din punctul meu de vedere ceea ce contează cel mai mult nu este de cum te îmbraci, de câți bani ai sau de ce categorie socială faci parte ci de ce fel de om ești. Și spun asta fiindcă știu câteva cuvinte ce le-am reținut de când eram copil și anume "să rămâi om adevărat e lucru mare".

          Iar modul în care reușești să accepți omul așa cum este te definește pe tine însuți. Pe această cale vreau să vă povestesc o întâmplare din viața mea, una care s-a întâmplat de curând. Tocmai mă întorsesem din Anglia, acei 3 ani care s-au scurs pe alte meleaguri, și am început să am câteva neplăceri cu o problemă dentară mai veche, una pe care nu reușisem să o rezolv pe insulă.

          Așa că am ales să o rezolv la noi în țară, fiindcă îmi era mult mai ușor și nu la fel de costisitoare ca acolo. Și după multe, multe rețineri am ales să merg la un cabinet stomatologic de unde să mă pot descotorosi de acea durere ce parcă mă făcea să-mi pierd orice judecată. Chiar este dificil să ai dureri de dinți, asta am înțeles-o doar atunci când se ivise acea problemă delicată. Deși în sinea mea știam că va fi dificil de scos acel colț rămas acolo mi-am luat inima în dinți și am mers către dânșii.

          Îmi aduc aminte că fusesem cu mama, că avusesem niște treabă prin oraș în acea zi și o lăsasem în salonul de așteptare până terminam ce aveam de făcut cu medicii. Ce am apreciat în primul rând la întreaga echipă medicală a fost ținuta extraordinară și încântătoare, cea care m-a făcut să zâmbesc și să mă simt mai în largul meu. Nu a fost vorba de frică la mijloc, fiindcă sunt un om puternic, însă operația în sine știam că va fi foarte dificilă. 

          Acea întâmplare m-a făcut să mă scotocesc prin gânduri dacă aș mai fi văzut vreodată astfel de halate medicale pe unde am mai fost, prin țară sau în străinătate. Tocmai că nu am găsisem. Unul dintre cele mai minunate lucruri au fost nuanțele deosebite ale ținutelor, aspect care m-a făcut să realizez că ideea de la care pornise era chiar extraordinară. Mai ales când te gândești la acei copilași care vin pentru prima dată la doctor și care pur și simplu se sperie doar la văzul lor. 

          Ceea ce nu m-a putut stăpânii deloc a fost curiozitatea, de aceea am și întrebat-o pe doctoriță de când au apărut acele halate cu tot felul de nuanțe deosebite care mai că te faceau să te simți ca în povești cu desene animate și nu numai. Răspuns la care doctorița îngăduitoare și minunată și-a dorit să mă destindă pentru o vreme povestindu-mi de cum a găsit pe internet un magazin online de costume medicale și echipamente de lucru care realizează astfel de ținute pentru sectorul medical.


          Și a cam avut efect discuția, mai ales că extracția  măselei a fost ieșită din comun și de durată. Nu de alta dar chiar avusesem nevoie de o pauză după chinul prin care trecusem în acele momente. O să credeți că sunt mai fricos dar nu este adevărat, fiindcă a fost nevoie de cel puțin 2 anestezii pentru a se putea încheia cu succes operația. Cel puțin din spusele dânsei nu a mai întâlnit caz ca al meu de peste 10 ani, ceea ce m-a lăsat fără cuvinte. Și cum durerea nu putuse înceta orice aș fi făcut am ales să privesc imprimeurile foarte atent în timp ce își făcea treaba medicul. Mi-am plimbat ochii atât cât am putut în studierea halatului deosebit care mă încânta prea mult., asta ca să uit de durere. 

          Ce m-a uimit și mai tare a fost felul dânsei prin care trăia împreună cu mine acele momente dificile și care suferea la fel de mult, ceea ce denota sufletul pe care îl avea. Îi simțeam durerea pe chip în timp ce mai îmi furișam privirea către ea pentru a-i vedea reacția de cum strângeam mâinile de mânere și de cum suportam cu stoicism crunta durere. Observasem profesionalismul ei desăvârșit și cât de mult ținea să-și facă treaba până la capăt fără probleme. Un lucru deosebit spun eu.

 

          Acele bluze medicale cu imprimeuri mi se poticniseră în minte în acele momente și mă făceau să mă gândesc la cât de eficiente vor fi pe viitor în orice sector medical vei putea merge. Adevărul e că fusese ceva nou pentru țara noastră, de aceea spun că cine a reușit să inventeze astfel de halate medicale a fost un geniu mai ceva ca Einstein. De aceea spun că reacția mea la prima întâlnire cu medicii a fost una deosebită și de la care am rămas cu gura căscată. 

          Să nu mai spun că am rămas plăcut surprins de modul în care am fost abordat la intrarea în cabinetul medical al dânsei. Acel moment m-a și influențat să cred că totul va începe să fie din ce în ce mai bine în sistemul nostru medical, iar modul prin care  a ales să-și întâmpine clienții cu ceva nou în materie mi-a adus satisfacție nemăsurabilă.

Din punctul meu de vedere, modul în care medicii și asistentele se prezintă și abordează pacientul dă dovadă de profesionalism și perfecțiune.


  


* Articol scris pentru concursul SuperBlog 2018