joi, 29 noiembrie 2018

Prima întâlnire nu se uită niciodată, de aceea imaginea contează


          Se spune că prima întâlnire nu se uită niciodată și că tot ce ai trăit atunci îți va rămâne mereu în suflet. Așa s-a întâmplat și cu mine. Și acum îmi aduc aminte de toate acele momente, de toate emoțiile pe care le-am avut și, mai ales, de toate pregătirile de dinaintea întâlnirii. Chiar dacă au mai fost și altele înainte, niciuna nu s-a comparat cu aceea.

          Țin minte cât de entuziasmat am fost și cât de dornic de a impresiona fata cu felul meu de a fi și modul în care mă port sau mă îmbrac. Era într-o zi de toamnă, mai ruginie ca niciodată. Atunci când orașul era îmbrăcat în straie de frunze nebunatice ce-și croiau drumul spre pământ. Chiar atunci, în primele luni de liceu, când se schimbase ceva înăuntrul meu pentru totdeauna. Pot spune cu tărie că a fost prima dată când o fată mi-a atins inima prin simplitatea ei. Era debordantă, măiastră.

          Rememorez cu drag acea primă privire pe care am dăruit-o ființei sale. Era divină, se creiona în inima mea în alb și negru atât de frumos. Îmi și imaginam cum va fi prima noastră întâlnire. Recunosc faptul că am dat tot ce am putut pentru a o impresiona. Nu am fost mai diferit decât eram de obicei, ci doar am creat ceva ce doar în inima mea se putea întâlni. O priveam pe furiș, făceam tot ce-mi spunea sufletul pentru a putea să fiu în preajma ei. Chiar mă îmbrăcam mai bine decât o făceam zi de zi. De atunci mi-am dat seama că pot să fiu și altfel, ceea ce nici nu știam că pot ajunge. Îmi realizam diferite stiluri de îmbrăcăminte. Casual. Sport. Orice altceva.

          Așa mi-am dat seama cât de diferit poți fi când vrei să impresionezi persoana pe care o placi. Treptat am reușit să mă apropii de ea și să-i arăt cât de mult îmi place și cât de mult mă simt atras de ea. Atunci a înțeles și ea că sunt mult mai diferit decât ceilalți care se perindau pe lângă ea. Mă simțea neliniștit și mă studia pe ascuns, o surprindeam zâmbând de naivitatea mea sau de ideile mele năstrușnice de a mă apropia cât mai mult de ea. Știam că mă vede și o simțeam cum se bucura, eram fericit.

          De mii de ori mă întrebam "Oare îi place cum m-am îmbrăcat azi?" sau "Îi place parfumul pe care-l folosesc azi?". Erau firești întrebările mele, îmi spuneam în minte. Așa se întâmplă în mintea fiecăruia. Țin minte și ziua în care mi-am luat inima-n dinți și am rugat-o să iasă la o plimbare cu mine preț de câteva ceasuri. Doamne, câte emoții am avut. Mă și văd cu obrajii roșii și mâinile tremurânde, vocea jucăușă, cuvinte ce se legănau nebunește printre buzele mele. Știusem că-mi va putea vedea toate aceste slăbiciuni, dar mi-am înfrânat emoțiile pentru a-mi putea duce la bun sfârșit planul. O doream și era tot ce-mi doream mai mult să fac.

          Chiar cu o seară înainte de marea întâlneală nu am putut să dorm, deja începusem să-mi scot din șifonier tot ce aveam mai frumos și mai prezentabil. M-am chinuit ore în șir să aleg ceva ce se va potrivi perfect pentru acele momente. Am încercat orice, de la cămăși, sacouri, pantaloni de tot felul, încălțăminte care să se potrivească. În viața mea nu făcusem așa ceva, de obicei puneam ce simțeam pe mine și o tuleam.

          Acum nu mai era așa, trebuia să fiu perfect pentru ea. Așa că, am ales o cămașă albă cu o pereche de pantaloni albaștri, un sacou bleu în ton și o pereche de pantofi care să unească totul într-o ținută frumoasă de băiat bine îngrijit. Eram mai înalt decât ea, așa că îmi conferea un statut de Don Juan. A fost un avantaj considerabil, recunosc. Am mai avut momente când am folosit genul de îmbrăcăminte dar erau cu alte ocazii, acum era ceva mult mai important decât normal.

 

          Dimineața, când fusesem gata de plecare, cred că m-am studiat de mii de ori înainte, n-am lăsat să se piardă niciun detaliu. Și, cu inima în dinți, gâtul uscat și buzele înfierbântate de emoție, am reușit să ajung în locația unde trebuia să ne vedem. Am rămas pur și simplu șocat de frumusețea ei, de ochii ei verzi și de cât de grațioasă putea să fie. Mi-am mai aruncat o ultimă privire și am luat-o din loc. Mă văzuse că mă studiasem și zâmbise, instant mă înroșisem la față dar nu am mai avut ce face, fapta fusese făcută deja. Când m-am apropiat, deja am început să tremur tot, îmi urmăream mâna cum se zgâlțâia bine de tot și mi-am pus-o în buzunar, asta ca să nu dea de bănuit. Nu trebuia, deși eu eram pierdut. Vibram din cap până în picioare, se simțea până și în glasul meu, dar nu mai puteam schimba nimic. Nu puteam să fiu fals sau un actor care-și făcea rolul, eram eu natural de la mama natură.

          Din când în când îmi furișam ochii spre ea să-i pot citi reacția la cum eram îmbrăcat. Zâmbea, fiindcă se vedea cât de impresionată era și mai ales de cât îi plăcea. Eram fericit. Știa în sinea ei că la o întâlnire cu o femeie un bărbat trebuia să arate impecabil și m-a citit pe loc așa cum eram eu de fel, nu numai în acele prime momente cu ea. Întâlnirea a fost perfectă, ne-am simțit minunat și am rămas cu un gust dulce pe buze amândoi după primul nostru sărut. Chiar a doua zi am discutat despre asta fără să ne ascundem, fiecare dintre noi era curios să afle cum a fost, așa că am vorbit ore în șir despre acel subiect. Totul a fost de bun augur și ăsta era un lucru minunat. Vremurile au trecut și până la urmă nu am putut să continuăm relația. Căzusem de acord amândoi.

          Așa că, ne-am văzut fiecare de viața lui, rămânând prieteni în continuare. După luni bune în care am rămas singur s-a întâmplat ceva ce m-a lăsat șocat. Am zărit în curtea liceului o altfel de fată, mai specială decât cea din urmă. Culmea era că avea tot ochii verzi ca ai ei. Nu prea adora ea rochii elegante, fiindcă avea un stil mai sportiv. Eu cel puțin mi-o imaginasem deja cum putea să arate într-o rochei albă, cu spatele gol și dansând cu mine. Am făcut ce am făcut și am ajuns în preajma ei. Am reușit, i-am atras atenția și am ieșit la o întâlnire într-un parc din apropierea liceului.

          Radia, iar eu debordam în blugii gri cu sacou gri, cămașa bleu și pantofii casual gri. Adoram nuanța aia, deși culoare mea preferată era verde. Văzusem la ea câte ceva și de aceea am ales și eu acel stil. Am impresionat-o, așa că nu am mai ținut nimic în mine și i-am cerut să fim împreună, deși tot așa tremurând am fost ca și prima dată. Asta eram eu în fond. Și asta adoră și ea la mine, știa că vinovată era ea și zâmbea mereu, ceea ce iubeam. Mi-a zis că pur și simplu o lăsam fără cuvinte când mă vedea atât de emoționat, iar eu apreciam asta mult, deși era o slăbiciune pe care o uram la mine.

          Știam în sinea mea că degeaba ai haine pe tine de tot felul și cât mai impresionante dacă nu impresionezi cu stilul tău natural. Iar ea realiza asta, o vedeam în ochii ei cât de fascinată era, nu de haine, ci de mine și de cum mă comportam cu ea. Întradevăr, am fost mereu un romantic și nici acum nu mi-am schimbat felul de a fi, însă atuul pe care l-am avut mereu, a fost că m-am comportat simplu și plăcut.

          Ținuta a fost aleasă bine și s-a văzut prin simplul fapt că m-a ales să-i fiu alături din acel moment, ceea ce a contat enorm pentru mine. De aceea spun că prima impresie la o întâlnire contează enorm de mult, mai ales că trebuie să rămână memorabilă pentru fiecare dintre noi. E foarte important să arăți cât mai bine la prima întâlnire cu cineva. Trebuie să ai o ținută elegantă care să placă, să atragă atenția într-un mod plăcut. Nu trebuie să fie ostentativă, să displacă sau să lase un gust amar celuilalt. 

Fiecare om are felul său de a fi, de aceea trebuie să fim foarte atenți cu ce ne îmbrăcăm și ce purtăm în acele momente. 


*Articol scris pentru concursul SuperBlog 2018