luni, 26 noiembrie 2018

Ți-am spus cât de mult te iubesc astăzi femeie?


          Este deja întuneric. Ziua s-a scurs atât de greu. Ți-am simțit lipsa. Am fost ca un pește pe uscat. Am fiert la foc mocnit și nu am avut stare deloc. Din păcate am avut o zi groaznică. Doamne ce zi a putut să fie în lipsa ta. Și în imensitatea asta singuratică să ști că am putut găsi o gură de aer care să-mi amintească de faptul că exiști pe această lume. Îți mulțumesc din toată inima pentru tot ce-mi oferi. Mă simt important datorită ție. De aceea astăzi întreb dacă ți-am spus cât de mult te iubesc femeie? Dacă am omis acest lucru îmi cer iertare.


          Ți-am zis cât de frumos este zâmbetul tău și de cât de minunat mă faci să mă simt? Am să-ți spun multe lucruri astăzi, enorm de multe astăzi, deși sincer să fiu nu sunt genul să mai pot spune atât de multe lucruri, căci sunt convins că nu voi mai fi crezut. Crede-mă că ai un zâmbet deosebit și mă faci să tresalt în spasme de fericiri nebănuite ție. Mă preling ușor spre pământ fără ca măcar să-mi dau seama. 


          Ți-am spus că ochii tăi îmi iradiază inima? Nu cred. Așa că-mi dau frâu liber cuvintelor din mine și îți scriu înainte să ajung la tine să te privesc profund și să-ți șoptesc toate aceste rânduri. Mă lași tăcut încă de pe acum, dar trebuie să o pot face. Pur și simplu mă pierd, nu-mi găsesc cuvintele, ca de fiecare dată. Nu pot decât să stau și să-mi las privirea să se bucure de ei și de tine. Ești o minune.


          Ți-am spus cât iubesc sufletul ăla al tău și cum te comporți cu ceilalți din jurul tău? Nu am făcut asta, o recunosc. Am preferat de fiecare dată să rămân în liniștea mea interioară și să mă bucur precum un copil de tot ceea ce văd la tine. Am adorat să urmăresc cum te comporți și cum abordezi pe fiecare în parte cu aceeași manieră. Ești debordantă și mă înnebunești cu calmul și răbdarea ta. 



          Ți-am spus cât de mult ador liniștea ce mi-o dăruiești cu simpla ta prezența? Sunt convins că nu am apucat. Reușești cu brio să mă vindeci de tot ce nu a fost în regulă până acum. Mă înveți cum să stăvilesc furtuna dinăuntrul meu și cum să nu mai agonizez degeaba în sinea mea. Așterni o pătură moale peste inima și trupul meu cu firea ta, cu ceea ce ești și reprezinți. Nu-mi aduc aminte când cineva a mai reușit asta, chiar nu-mi amintesc. A trecut atâta timp de atunci și am și uitat cum mai este ca cineva să-ți așeze, fără să facă cine știe ce, o liniște peste lumea ta.



          Ți-am spus că debordez de fericire de felul în care mă iubești și-mi oferi tot? Uf. Am tăcut prea mult timp. A venit timpul să-mi dau frâu liber la tot. Chiar a venit. Debordez de fericire, nespus de multă. Tu faci asta, tu mă faci să fiu așa și tot tu aduci tot ce ea acum în viața mea. Iar eu? Nu pot decât să te iubesc și să fac tot ce-mi stă în putere să te țîn lângă mine. Eșți prea de tot. Jur. Nu m-a iubit nimeni până acum așa cum o faci tu și tot nimeni nu a putut să mă facă să mă simt atât de important că exist. Oricât de mult mi-ar fi spus alții nu aș fi crezut asta niciodată. Nu aveam cum. Modul în care mă poți iubi e nemaintalnit pe lumea asta. Apropo, din ce lume ai venit? Fiindcă nu pari a fi de aici din lumea noastră.

Chiar nu pari deloc. Și nu glumesc. Ești prea divină, prea încântătoare. Cum îmi poți oferi tot cu o așa nonșalanță? Cum?




          Ah, te iubesc nespus de mult. Arborezi un steag de pace în inima mea și oprești un război. Te ador pentru asta, enorm. Ești ceea ce am visat și acum trăiesc pentru a supraviețui în lumea pe care mi-ai creat-o tu, aceea cu noi.